Piști, cântă-mi ceva!

Sâmbătă pe după amiază, într-o călduță zi de iarnă blândă, sub un soare vesel și zâmbitor, pășeam agale prin oraș, venind de la Bazarul cu Lucruri Gratis și, întrucât am fost mișcat de eveniment, aveam așa o stare plăcută și pozitivă…

Rândunici, făcând gâlceavă mare pe balcon

Rândunici, făcând gâlceavă mare pe balcon

La un moment dat, mergând pe stradă, niște acorduri vesele ca niște ciripituri de privighetoare mi-au mângâiat urechile, făcându-mă să mă opresc și să adulmec această încântare sonoră, adăpându-mă emoțional cu ea precum se adapă o cămilă în deșert.

Mă oprisem cumva lângă geamul de la demisol al unui liceu aparținând unei minorități naționale din Cluj, iar prin geamul deschis se auzeau cuvinte pe care nu le înțelegeam, dar înțelegeam ritmurile și acordurile și vibrațiile sufletești ale celor ce cântau și dansau pe muzică populară, pregătindu-se, cel mai probabil, pentru un spectacol.

Cred că un sfert de oră am moțăit pisicește și suspect pe lângă geam, ca într-un fel de feerie veselă, privind cum alți și alți trecători se opreau pentru câteva clipe, se trăgeau și ei lângă geam, ascultau pentru un minut sau două, zâmbeau și plecau mai departe, purtându-și zâmbetele pe drumurile lor anonime și neștiute, ca niște adieri primăvăratice ce parfumează lumea cu miros proaspăt de toleranță și fraternitate.

Nu-mi trebuia dicționar să înțeleg că se cânta despre iubire, despre trăiri intime, speranțe și jocuri adolescentine atât de familiare tuturor…

Numai ignoranții nu înțeleg că între majoritari și minorități nu este nicio deosebire: cântăm la fel, trăim la fel, iubim la fel, suferim al fel și murim la fel. Să judeci ungurii după ce spune și ce face UDMR-ul este ca și cum ai judeca țara întreagă pentru ce plagiatul lui Ponta.

Să nu fim ridicoli, nici noi, nici ei nu sunt reprezentați de politicienii ce arborează steaguri, stegulețe și drapele într-un gest obscen care nu arată decât că li se fâlfâie…

Să iubim!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.