Politically Correct
Politically Correct – sau cum un termen marxist – leninist (sursa) a fost folosit atât de către liberalii americani cât și de democrați pe post de momeală electorală.
Am văzut că și la noi s-a început folosirea acestui termen, mai de grabă în necunoștință de cauză (să nu spun fățiș că vorbim de un anume grad de ignoranță). La americani am putea exagera întrucâtva, să spunem că au nevoie de acest termen ca să grupeze ideologic o serie de principii (o idee de carte ar fi: gruparea ideologică a principiilor în diverse sisteme social – politice) ca să ofere iluzia unei egalități nenaturale, întrucât populația statului respectiv este una foarte colorată.
Interesant este, nu pot să nu remarc, faptul că termenul original de linie politică corectă, un termen de stânga la origini, a fost dezvoltat ideologic, cu precădere, de formațiuni de dreapta. Și mai interesant este efectul: limitarea, punerea într-un făgaș limitat și aproape standardizat (a), comunicării libere și neîngrădite, doar de dragul de a nu răni sentimentele altora, într-o țară așa-zis liberă.
Probabil unii nu s-au maturizat suficient și încă-i mai deranjează expresii precum: aragaz cu patru ochi, gras, tocilar și alte cele pe care mi le mai aud eu. Pe mine nu mă mai deranjează. Ca atare, n-am de ce să fiu politically correct.
Să nu uit. De fiecare dată când aud că SUA este izvorul democrației mă apucă greața. Grecia, și mai apoi Franța, erau chiar cu mult înainte. Au avut doar ghinion de vecini nașpa, care aveau și ei puști, nu doar arcuri și topoare.
mai ușor cu democrația din Atena antică sau din Franța secolului XIX (pentru că presupun că la acea perioadă te referi). analogiile istorice nu-și au rostul. nu sunt fan necondiționat Uncle Sam (cum nu sunt fanul necondiționat al nimănui), însă prima republică liberală (apoi democratică, după introducerea votului universal în 1920) a fost SUA. fie că ne place sau nu.
PS nici mie nu-mi place political correctness-ul
=D Bun, de acord. Dar atunci de ce folosește principii ale extremei stângi? =)