Vali vorbește aici despre una dintre problemele radiourilor românești dar, până să ajungem la conținut, am eu una, foarte enervantă despre prezentare:

– Voi ați observat că toate radiourile au reglat sunetul microfoanelor pe frecvențe deosebit de joase?

Adică, timbrul vocal nu mai este cel natural și, pe alocuri, melodios, ci este brut, aspru și înfundat.

Desigur, înțeleg necesitatea tehnică de a face asta (este pentru că frecvențele joase sunt percepute mai ușor decât cele înalte, în condiții de calitate scăzută a transmisiunii sau recepției), doar că mie nu-mi place cum se aude, cu atât mai mult cu cât – exemplu real – ești la volan sau în dreapta, cânți voios – sau îngâni voios, e tot aia – te simți bine, drumul curge lent, timpul curge lent și, dintr-o dată, o duduie cu voce de urs viril în călduri începe să vorbească și să-ți nimicească toată starea de spirit.

În condițiile în care eu n-am deloc dicție – și știu că nu am dicție! – realizez cât de greu este să angajezi oameni – profesioniști – cu dicție și cu neuroni în cap. Și, dacă nu găsești, mimezi – sau fardezi – dicția reglând mai jos tonul microfonului.

Uitați-vă, ascultați-i, toți sunt așa, de parcă același sunetist le-a reglat microfoanele mai jos.

Bine, nu spun că vreau să se audă nu știu cât de bine, dar duduile de la 112 au o voce mai plăcută la auzit decât toți vorbitorii de pe radio, care parcă ar vorbi cu capul băgat într-o conductă de canalizare, să-mi fie iertată sinceritatea de către cititorii care prestează la radio.

Nu știu, ceva trebuie făcut, cu atât mai mult cu cât unele prezentatoare au o voce deosebit de plăcută, atunci când nu se joacă nimeni la mixer.