Coafura îmbină arta omului cu personalitatea acestuia

Mă uit în oglindă. Ce văd? O freză varză, cu zece mii de fire rebele care se întind ca niște antene care-încotro, văd un om căruia doar cu foarte, foarte multă indulgență ar trebui să i se permită să vorbească despre coafură.

Pe de altă parte, pentru mine nu aspectul este esențial, ci profunzimea, deci am tendința de a aprecia aspectele practice mai de grabă decât cele estetice – iar aici nu mă refer doar la coafură, însă – cred că trebuie precizat – chiar și eu apreciez o coafură frumoasă.

Ba, chiar, după ce am studiat un pic chestiunea – prin intermediul fotografiilor, desigur – cred că, cel puțin la nivel teoretic – pot să-mi dau cu părerea, la fel cu fizicienii teoreticieni își dau cu părerea asupra fizicienilor experimentaliști.

Așa și eu, teoretic sunt capabil să apreciez, deși niciodată n-am stat pe scaunul unui coafor, nici măcar în așteptare, deci nu se pune problema să fi fost vreodată opera vreunui stilist. Magician ar fi trebuit să fie, mai de grabă, iar cel mai aproape de postura de a realiza o coafură am fost în liceu, în clasa a douăsprezecea, când i-am bărbierit pletele (la chelie, da!) unui prieten,  la cererea lui.

Revenind, cred că orice om cât de cât activ din punct de vedere uman sau artistic sau intelectual poate aprecia o coafură frumoasă, mai ales când acea coafură este asortată cu ținuta și cu atitudinea potrivite. De aceea, cred că se impune ca orice femeie să fie prietenă cu cel sau cea care urmează să-i facă coafura, pentru că numai cineva care te cunoaște în toate situațiile de viață este capabil să-ți ofere o coafură care să confere acel amestec atât de delicios de aspect fizic, atitudine și mesaj transmis prin postură, manichiură, parfum și coafură care să se potrivească în fiecare situație și chiar și în situațiile neprevăzute care pot apărea, de exemplu, la o nuntă.

Cumva. din cele ce le-am văzut pe la nunți, specialiștii în coafură realizează o mică operă de artă – nu exagerez deloc!, coafura este rodul creației imaginației și îndemânării unui om – menită să completeze opera de artă a naturii – deci frumusețea trupului – și – desigur – opera de artă a omului care s-a clădit pe sine însuși, în speță personalitatea acestuia și felul în care înțelege să interacționeze cu ceilalți.

Din păcate, nu cred că sunt oameni care se pot coafa pe sine înșiși, așa că cel mai bine, cel mai ieftin și cel mai lucrativ, pe termen lung, ar fi dacă ați avea o coafeză în familie sau în grupul de prieteni, care să vă facă pe gratis, sau măcar mai ieftin, dacă nu pe voi, măcar pe consoarte…

Din păcate, și acum o să vorbesc despre cercul meu, noi suntem prea răsfirați prin țară, căci altfel, demult o pricopseam pe soră-mea cu un curs de coafură oferit de Constantine.ro. Cum ar veni, îi făceam ei un cadou, iar eu îmi recuperam investiția în timp și, cine știe?, poate – peste vreun deceniu sau două de muncă – mi-ar fi conceput și mie o coafură care să mă facă să arăt un pic mai uman…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.