Mă uit în oglindă. Ce văd? O freză varză, cu zece mii de fire rebele care se întind ca niște antene care-încotro, văd un om căruia doar cu foarte, foarte multă indulgență ar trebui să i se permită să vorbească despre coafură.
Fiecare literă și fiecare simbol devenise o durere, fiecare gest devenise dureros și obositor, în condițiile în care, în seara precedentă, mă pusesem în pat străfulgerat de variate dureri ce nu mă lăsau să dorm, torturându-mă.
Poimâine sunt nouăsprezece ani de când tata s-a întors din Germania cu trei sacoșe de ciocolată, ananas pe care nu știam cum să-l mâncăm, banane, jucării, un filtru de cafea (la vremea aceea era o tehnologie epocală) și alte asemenea. Dar, mai ales, venise într-o sacoșă c-o
Dom’ne, am numai respect pentru Dan. Atâta dăruire, înțelegere și sprijin cât arată pentru Cristian Gog, prietenul lui, nu prea mi-a fost dat să văd. Or, eu am văzut multe până acum.
Dacă astăzi ai ajunge în stradă, ce ai face, te-ai gândit? Ai ști unde să dormi ca să nu îngheți peste noapte? Ai prieteni îndeajuns de loiali încât să-ți dea o plapumă și o coajă de pâine? Ai familia suficient de închegată, încât să vrea să te ajute? Și ar putea
Eu pot să-i număr pe degete și știu că aș face și aș drege pentru ei, cum și ei ar face și ar drege pentru mine. Mă rog, de fapt vreau să vorbesc de loialitate.
Când le-ai spus ultima dată celor dragi că îi iubești? Eventualele adăugiri sunt binevenite, desigur. Eu, fără a mă lăuda, mă dau doar un exemplu, o fac des. Deci?
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
