OK, mi-a sărit muștarul și sunt sătul de guriștii care își dau cu presupusul în legătură cu acest proiect, într-o totală necunoștință de cauză. Am lăsat și o serie de comentarii la Zoso pe blog, cel mai relevant fiind cel de aici (asta ca un fel de rezumat al textului acesta).

Pe scurt, ce este e-România? e-România se vrea a fi un portal de management al țării având, ca rol secundar, și scop informativ. Prin portalul acesta se dorește a se oferi cetățeanului posibilitatea rezolvării diverselor chestiuni administrative direct electronic, într-o manieră simplă, elegantă, rapidă, eficientă și sigură. Desigur, costul este pe măsură. 430 de milioane de euro, cel mai probabil și cu finanțare externă (UE).

No, costul pare exagerat, jaf pe față. Nu sunt chiar atât de sigur, totuși. În timp ce unii numeau asta un fel de escrocherie pe față, alții au avut poziții mai de grabă echilibrate legate de acest proiect, cu o singură remarcă: prețul.

No, despre asta vreau să vorbim. prețul. Că prin asta m-au ofticat pe mine guriștii, că nu înțeleg conceptul, aplicabilitatea și, ca atare, nici prețul. No bun, să n-o mai lălăi. Deci, de ce vreo 430 de milioane de euro (în patru ani)?

 

1. Păi n-avem un datacenter decent, tăticu. Ăla din ce bani vine construit?

 

Un datacenter este o incintă (clădire sau bunker) cu proprietăți speciale, printre care:

• Bună izolație electro-magnetică.
• Bună protecție antiseismică.
• Răcire prin podea și tavan, pentru camerele serverelor.
• Mediu controlat (hai, că asta deja e SF, așa-i?). Aer curățat de impurități și de umezeala în exces, cu o temperatură cât de cât constantă.
• Mediu securizat fizic (pază și toate cele) și cu acces restricționat. Nu este simplu nici de realizat, nici de implementat.
• Rețele cablate de mare și foarte mare viteză (minim fibră sau cablu UTP cu link-ul de 1 GB/s), rețea capabilă să transporte, în orice moment, minim 256 GB de date pe secundă, preferabil să ajungă la 2 TB/s.
• Rețea electrică specială, cu multiple puncte de siguranță (fluctuații, supratensiune, scurtcircuit, suprasarcină, etc) și căi redundante. Asta include atât UPS-uri (Uninterruptible Power Supply) cât și generatoare proprii.

 

2. Serverele. Cică-s ieftine, un fel de workstation-uri supradimensionate.

 

Fals, majoritatea serverelor trebuie să fie military grade. Alea numai ieftine nu sunt. Trebuie să aibă multă tehnologie redundantă în ele (informația stocată pe două hard disk-uri identice), hard disk-uri de mare viteză și capacitate (SAS, 15,000 RPM, buffer gârlă). RAM rapid (adică de-ăla cu ECC, de te omoară la preț și un singur modul costă cât un workstation decent), cu răcire, etc, cam DDR3, vreo 32 sa 64 de GB per server. De asemenea, serverele military grade au microprocesoare multiple, cu nuclee multiple (2 x QuadCore se poartă acum) cu sisteme de răcire speciale.

Mai mult, resursele fizice trebuiesc multiplicate (servere de backup pentru fișiere, baze de date, loguri, mama naibii). Nici astea nu sunt gratis. De fapt, rețeaua trebuie concepută astfel încât să suporte un trafic imens, pentru că backup-ul se face cam remote și ocupă o lățime de bandă de te plictisești, dacă nu te ia cu apoplexie.

 

3. Rețelistica. Merge și cu echipamente home user.

 

Fals. Partea de rețelistică include, pe lângă kilometri întregi de cablu UTP și fibră, o varietate de echipamente care mai de care mai scumpe: routere și switch-uri profesionale de mare viteză și capacitate, hardware de tip firewall, media convertere, etc. O nebunie. Nu știu dacă sunt înțeles destul de clar, dar degeaba aia cele mai cele servere din lume, dacă rețeaua este subdimensionată și de tot rahatul, iar informația circulă prin ea cu gâlme și noduri, căci tot n-ai făcut nimic.

La fel, și rețelistica trebuie să aibă un anumit grad de multiplicare, destul de mare, tot pentru redundanță. Cum majoritatea guriștilor n-au văzut niciodată așa ceva, cred că nici nu s-au gândit că ar fi nevoie de așa ceva. Redundanță? Ce-i aia? Muriți mă! Data viitoare când vă cade netul să vă gândiți cum ar fi fost dacă ați fi avut implementat vreun mecanism de redundanță.

 

4. Datacenter automation. O iluzie.

 

În România nici nu prea se știe despre așa ceva, că nu am auzit să folosească cineva. Bine, eu îi suspectez pe cei la de Rompetrol, că ăia au o rețea destul de mare. Dar nu știu, n-am informații din interior, și nici nu vreau să am.

Ce înseamnă datacenter automation? Datacenter automation este partea de sistem expert dintr-un datacenter. Cade un server, altul îi ia locul, fără a se întrerupe furnizarea serviciilor, că țara nu trebuie să se oprească dacă ne pică un server. Cade un echipament de rețea, altele sunt configurate să preia sarcina, astfel încât serviciile oferite să nu fie suspendate. Apare o breșă de securitate, este astupată automat. Hackerește careva un server, intruziunea este detectată, serverul deconectat, problema remediată. Bine, asta dacă trece de sistemul de prevenire a intruziunilor, configurat să ia măsuri draconice în astfel de cazuri. Backup-ul este automat, la fel cum și restaurarea unui server (sau a unei bucăți din rețea) poate fi automată. Asta așa, doar cât să zgârii suprafața unui domeniu vast. Nici nu vă imaginați costurile în bani și ore de muncă la așa ceva. Credeți-mă, nu vă imaginați.

 

5. Sistemul software propriu – zis. Un site web.

 

Rahat și iubire, sloboz și fecale. Mulți își dau cu părerea, deși n-au scris în viața lor cod pentru web, că nu e ca ăla de-l scrii și rulezi pe un PC la orele de informatică. Codul pentru pagini web trebuie construit într-o anume manieră, mai sigură, fiindcă este executat public, de unde apar și niște riscuri de securitate serioase. Aici trebuie să intru un pic în detalii:

• Baza de date. Cred că ar fi/ va fi Oracle. Din motive de performanță și scalabilitate. Mai mult, baza de date (privită ca un ansamblu de baze de date mai mici, tabele, stored procedures și alte cele, vorba aia, fără număr) ar avea dimensiuni aproape gigantice. Sincer, cred că doar o mână de companii de pe planetă au expertiza necesară creării suportului logistic pentru așa ceva. Adică userul Popescu Jiji intră pe site, se loghează. Sistemul știe deja cine este: adresă, CNP, domiciliu, starea asigurărilor, a dărilor, etc, etc, etc. Adică sistemul trebuie să știe tot. Dar tot. Doar uneltele necesare pentru așa ceva costă milioane de euro (se face și la noi în țară ceva de genul, la Iași). [Temă de casă pentru ciumegii care se cred super-informați: faceți voi designul cu diagrame bloc, că e mai simplu, pentru baza de date, să vedem ce vă iese, conform specificațiilor documentului public pe site-ul MCSI. Vă recomand să folosiți coli A0 cu font de 8.]
• Interfața web. Probabil cea mai simplă componentă a sistemului, mult mai complexă decât orice avem în România la ora actuală în materie de aplicații web. Este, totuși, orice, numai simplă nu (adică restul componentelor sunt cam imposibile). De ce este complicată? Păi pentru că trebuie să aibă o mulțime de funcții, împărțite în module: taxe și impozite locale, taxe și dări către stat, eliberare documente, primire/ înregistrare documente, module de informare a cetățeanului, mama naibii. Astea cine le face? Și în cât timp? Și cum? Asta ca să nu mai vorbesc de compartimentare (Educație, Sănătate, Finanțe, etc, că deja mă apucă boala). Credeți că oricare dintre module costă sub 10 milioane de euro? [Temă de casă pentru ciumegii ciumegilor: faceți voi modelul UML, că tot se studiază pe la facultăți, fie la Inginerie Software, fie la alte discipline înrudite, pentru aplicația web + baza de date. Să-mi spuneți ce vă dă când o fi gata, prin 2013. Să nu uitați de mecanismele de redundanță, da?]
• Integrarea cu sistemele informatice existente( Evidența informatizată a populației, de exemplu, dar nu numai). Simplu, nu? Nu, că nu s-a gândit nimeni la momentul respectiv că aceste sisteme discrete (sau disparate) vor trebui vreodată integrate. De exemplu, acum se merge în fiecare reședință de județ cu dischete având evidența cotizațiilor la sănătate, uneori și la șomaj. Programele astea două n-au absolut nimic în comun, ca să nu mai vorbesc de fiabilitate minimă și siguranță zero. Ba chiar, de multe ori cred că ar fi mai bine să renunțăm la o parte din aceste programe (sunt mai multe) folosite în relația cu statul, și să facem unele noi, integrate. Să nu vă imaginați că integrarea, redesignul și reimplementarea unor asemenea sisteme informatice este ieftină. Ele au costat, deja, o groază de bani. Plus că, pentru operarea corespunzătoare, datele trebuiesc reprocesate, din paleolitic până în prezent, și reintroduse într-o nouă bază de date. Integrată, de data aceasta.
• Conținutul, cireașa de pe tort. Adică formularele de taxe și impozite, paginile informative și de asistență, formularele de rezervări online, etc. E crimă și pedeapsă ce trebuie făcut aici. Vorbim despre text tehnoredactat, imagini prelucrate, filme procesate, audio, validare de date, o grozăvie, ce mai! Partea asta costă, de fapt, cel mai mult. Pentru că îți trebuie o armată de tehnoredactori, graficieni, experți în arta și comunicarea digitală, designeri (astfel încât și un om cu 4 clase să poată folosi sistemul), ce mai, o armată de oameni din toate domeniile. Partea asta durează și cel mai mult fiind, totodată, și chestiunea de finețe, întrucât asta este ceea ce vede utilizatorul final. Că el nu vede cabluri, servere, rețelistică și bytes.
• Mentenanța, testarea și securizarea perpetuă a sistemului. Păi ai nevoie de o gașcă măricică de specialiști în securitatea informatică. Ai nevoie de două batalioane de testeri pentru aplicație și componentele sale și cam vreo două găști, la întreținere. Și aici vorbim despre specialiști din domenii variate, de la sisteme de operare, aplicații web, până la networking și optimizarea performanțelor. Să nu vă imaginați că oamenii ăștia iau 200 de euro pe lună în mână.
• Un asemenea sistem trebuie să aibă o gârlă de suport juridic pentru chestiuni diverse, de la copyright (achiziționarea de materiale unicat sau, oricum, aflate sub incidența drepturilor de proprietate intelectuală) până la reflectarea modificărilor legislației în funcționarea sistemului (mai crește o taxă, formularul de încasare trebuie refăcut, trebuiesc refăcute niște tabele în baza de date, trebuiesc făcute niște teste, crimă, omor, dezastru, apocalipsă).

 

6. Stații de lucru. Hai sictir, mă!

 

Normal, faci ditamai sistemul, dar funcționarul n-are acces la el, că are o trompetă de PII la 233 cu 64 MB de RAM la birou. Și ăla cu net prin dial up, dacă reușește să-l convingă să meargă. Nu, tăticu, trebuiesc refăcute părți imense din ceea ce înseamnă sistem informatic administrativ actual, atât la nivel hardware și software, cât și la nivel de suport (că nu toți funcționarii sunt specialiști IT).

Ce nu înțelege lumea, de fapt (fie din rea voință, fie din ignoranță), este că aici nu vorbim despre un site web (bă ignoranților!), ci de un sistem de management al unei țări, cu interfață web (nu e același rahat cu mac). No, printre altele, sistemul ăsta n-are voie să dea greș, să fie inaccesibil sau să f*tă pe mă-sa, că deja îmi crește tensiunea la maxim. Sistemul ăsta trebuie să se prindă singur dacă greșește cu ceva (folosind niște subsisteme expert de te doare inima numai când te gândești cum ar fi dacă ar trebui să le faci tu), să se oprească din greșeală, să-și anunțe starea periculoasă și, dacă este posibil, să-și revină singur.

Deci nu, nu mai există așa ceva, în nicio țară. Și știți de ce? Pentru că la alții statul funcționează corect și nu este nevoie de un sistem (aproape) infailibil. La noi? La noi merge fix ca civilizația aztecă, dacă nu mai rău! Deci da, sunt pentru un astfel de sistem. Nu vreau să mai stau la cozi, să mi se mai ceară șpagă pentru o rahată de semnătură (care intră în atribuțiile postului idiotului și mârlanului care este), și nici să mai plimb adeverințe dintr-o parte în alta, după bunul plac al unora care au mai puține clase ca trenul.

Nu vreau ca viața mea să mai fie sabotată de funcționari publici care fac grevă că vor salarii mărite, doar pentru că sunt mulți. Și nu vreau să mai fie atât de mulți, că sunt plătiți și din banii mei. Or, eu vreau mai mulți bani pentru mine, că eu muncesc pentru ei. Nu văd de ce l-aș ține pe unul în cârcă, doar pentru că a avut pile să se angajeze la stat, pe post de bibliotecă (adică nu știe să facă nimic, dar este funcționar și plimbă hârtii, deci te uiți la el ca la o bibliotecă). Nu vreau să mai cerșesc dreptul pe care mi-l cumpăr lună de lună, prin taxe și impozite. Vreau, în schimb, un user și o parolă să accesez sistemul și să-mi fac treaba seara, când ajung acasă, fără a fi nevoit să-mi rup din pauza de masă sau din programul de lucru ca să-mi las buletinul câte o săptămână pentru o nenorocită de viză de flotant.

Și mă doare, că am putea face asta, am putea face mult mai multe dar, ca de obicei, găsim tot felul de motive care mai de care mai tâmpite și mai puerile. Și greșim ascultând opiniile unor idioți paraleli cu administrația electronică, un principiu al secolului XXI, doar pentru că ei știu să urle mai tare. Sincer, România are nevoie de o reformă administrativă serioasă (doar se vede din costul miliardelor de euro băgate anual în aparatul de stat). Or, numai (repet: numai) acest sistem ne mai poate ajuta. De aia și cred că UE ne va sponsoriza. Un astfel de sistem nu cere șpagă și nici nu generează corupție. Ba din contră, o calmează. Desigur, toți cei care se știu cu mâinile pătate vor sări de cur în sus. Nu, să mă muște ei de fund.

Bun, cam asta am avut de spus legat de acest subiect, însă țin să le răspund unora foarte pertinenți:

• Sistemul ăsta nu-l faci cu indieni și chinezi. Nu lași țara pe mâinile unor oameni asupra cărora n-ai jurisdicție. Acesta este un sistem vital, nu poți să-l faci cu outsourcing. Nu se merită riscul.
• Trei servere într-un garaj nu înseamnă datacenter. Și nici nu suportă zeci sau sute de mii de utilizatori simultani. Cum de ce atâția? Păi când se dau rezultatele la bac, se modifică vreo taxă sau se mai dau niște bani sau drepturi (bilete de tratament, de exemplu) la popor, o să fie buluc și devastare călare pe datacenter. De aia.
• Nu mai există un sistem asemănător. Nicăieri. Degeaba se caută asemănări cu alte site-uri , că nu sunt asemănări nici ca funcție, nici ca și complexitate (anvergură).
• Statul n-are bani de salarii și pensii. Ete fleoșc. Lasă că o să aibă gârlă, când n-o să mai fie nevoie de 10 funcționari pentru o foaie pe care ți-o dă sistemul ăsta. Așa că hai marș și botul mic, pentru că ești idiot și n-ai gândire de perspectivă.
• Acest proiect nu-l poate face un singur om, o viață întreagă de ar avea. Nu vă mai onaniați atât, că habar n-aveți. Și fac web design din 1998.
• Cât costă Catedrala mântuirii neamului? Și câți beneficiază de ea? Și, mai mult, de ce acest sistem n-ar avea și o parte de religie? Adică sistemul este pentru toți cetățenii, adică și pentru cei ce merg la biserică. Dacă eu/ tu/ noi nu o facem, nu înseamnă că trebuie să le refuzăm altora acest drept.

Mă opresc aici. Mi-au ajuns 3 ore de scris la articol. Mă apuc să mai beau o bere, să mă calmez.