Preambul

Bătălie pe Dunăre.  Mihai Viteazul pe un mal, cu armata lui, sultanul pe altul, cu armata sa. No, cum stătea al nost domnitor în cort rumegând la o copană de curcan adus din Turcia, unul dintre slujitori intră val-vârtej în cort:

Steagul României cu cerul, păsări și Munții Parâng

– Măria ta! Turcii au adus o sută de tunuri.

– Bine, puneți în fața lor o sută de steaguri.

Pe seară, în timp ce Domnia Sa citea niște pasaje din Biblie, împreună c-o ibovnică, un alt slujitor intră val – vârtej în cortul unde se întâmplau chestiuni adulte:

– Măria ta! Turcii au mai adus o sută de tunuri.

– Bine, mai puneți în fața lor o sută de steaguri.

Văzând aceasta, sultanul a dat ordin să se mai aducă o sută de tunuri, la care i s-a răspuns c-o altă sută de steaguri.

Peste ani și ani, după bătălie, cei doi se întâlnesc la piscina unui hotel de lux de pe Coasta de Azur:

– Bă Mișule, zice sultanul Sulică, mai ții tu minte Bătălia de la Vadul Înalt?

– Da, mă, ce-i cu ea?

– Mai ții tu minte că eu venisem c-o sută de tunuri, și tu ai pus o sută de steaguri și tot așa?

– Da.

– No, care-i faza?

– E simplu, mă! Am vrut să-ți arăt că mi se fâlfâie.

Preambul 2

Citisem mai demult despre povestea asta, am văzut și reportajul la TV într-o dimineață pe unul dintre canalele TVR, cu un ungur din HarCov care s-a mutat la Budapesta, în Ungaria, și care vorbea despre blestemul oamenilor fără de țară:

– Cât am trâit în România, m-am simțit ungur. Aici, în Ungaria, mă simt român.

Povestea nu este singulară și nici n-are un final fericit, concluzia omului fiind că ungurii din Ungaria se comportă cu ungurii repatriați din diaspora la fel de nașpa cum ne comportăm noi cu țiganii. Sau cu românii din Republica Moldova ori Timoc. Să nu ne facem iluzii că suntem un popor cu veleități umaniste mai profunde decât vecinii noștri de la Nord-Vest.

Preambul 3

Zero la sută dintre cei ce au promovat povestea cu steagurile și cu identitatea națională a unei minorități au experiența multiculturalismului. Ca să fiu elegant și să nu-i acuz că și-au terminat liceul pe blat.

No, povestea cu steagurile

Amicul Mugurel – și ne cunoaștem de vreo 13 – 15 ani (cât a trecut!) – mă acuză de lipsă de verticalitate în chestiunea cu steagurile întrucât, precum în primul preambul, mi se flutură de povestea asta. De aceea nici n-am scris despre ea deși, constat acum, poate ar fi fost cazul.

Astfel, în condițiile în care:

1. În UK fiecare regiune istorică are propriul său steag, respectiv instituțiile au fie steagul Londonez, fie steagul regiunii (rar sunt ambele!). Chiar steagul Regatului este o combinație a tuturor steagurilor naționale din Regat.
2. În UK, fiecare bancă din fiecare regiune are dreptul să-și tipărească bancnote (care nu-s valabile în afara regatului, dar au paritatea de 1:1 la schimb).
3. În Elveția fiecare județ este independent administrativ, cu parlament propriu.
4. În Germania fiecare land are parlament propriu și administrație proprie.
5. În SUA, numerele de înmatriculare sunt specifice fiecărui stat, fiecare cu simbolurile sale. Fiecare stat are steag propriu și este arborat pe instituțiile publice. La fel și-n Canada, Mexic sau Brazilia (toți ăștia sunt mai bogați decât noi!)…
6. Lista poate continua…

Și, în condițiile în care ne-arborarea steagului Ținutului Secuiesc nu-i va face pe respectivii mai puțin secui, că nu-i o boală de care cineva să se vindece prin ceva mecanism mistic, care-i rostul poveștii, altul decât a băga hâră între oameni?

Este precum povestea cu inscripțiile bilingve, de acum zece ani:

– Pfuai, ce mare armăsar era. Cum să ne agaseze minoritățile cu inscripțiile lor?

Desigur, dacă mergi un pic în lumea civilizată, vezi că așa ceva este normal și firesc. Ce nu e normal și firesc, este profunda lipsă de respect și înțelegere a minorităților de către majoritari. Nu mai trăim în epoca statelor național-socialiste și cu moravuri pseudopatriotice îndată dătătoare de moarte.

Întrucât minoritățile există, ignorarea lor nu este o soluție. Sigur, autonomia este o prostie, în condițiile în care ei primesc de la București mai mulți bani decât cotizează, dar treaba asta cu steagurile este atât de trivială încât chiar regret că trebuie să ne dedicăm timp să o dezbatem.

Și nu, faptul că unele legi spun că nu-i voie să arborezi steagul minorității, nu este un argument. În toată istoria umanității, legile ridicole au fost ignorate cu succes de către oameni. Am făcut-o și noi, o facem și acum, o fac și ei, care-i problema?

Sufix la povestea cu steagurile

Din partea mea, Ungaria este un stat independent și n-are decât să arboreze pe Parlamentul său ce steaguri vrea. Din partea mea, poate să-și schimbe steagul național în steagul Ținutului Secuiesc. N-are decât să afișeze ambele steaguri în paralel, facă ce-o vrea, pentru că adevărul crud rămâne:

1. Ungurii din România care se repatriază sunt tratați în Ungaria ca niște cetățeni de mâna a doua. Este și un dedesubt aici: cum să le dea Ungaria drepturi la minoritățile române, când nu le dau drepturi nici măcar secuilor? E un blestem.
2. Putem să băgăm capul în pământ. Asta nu va rezolva problema existenței minorităților naționale. Ele există și vor exista. Putem, așa ar fi decent, să le recunoaștem unicitatea culturală și etnică. Și să-i lăsam să și-o practice. E ca și cum am vrea să interzicem gulașul, ridicol.
3. În UK, cel mai bine și cel mai bine ne-am înțeles cu ungurii și cu polonezii. Vă asigur, ungurii nu vor Ardealul, nu au puterea de a face ceva cu el. Politicienii unguri din Ardeal au anumite idei crețe, ca să se bucure de bogățiile sale în aceeași manieră în care politicienii noștri se bucură, nelegitim, de ele. Practic, vor doar să fure. Exact ca ai noștri.
4. Atât în Ungaria cât și în România, la putere sunt niște socialiști. În timp ce Guvernele țărilor noastre fac, bine – mersi – ședințe comune de guvern, aceiași politicieni se arată ultragiați de acțiunile celorlalți. Totul este teatru pentru capital politic. Totul.

În fine, de o oră scriu la articolul ăsta și consider că am alocat suficient timp pentru o mizerie atât de trivială.

P.S. De ce nu se oftică nimeni când, pe anumite clădiri aparținând comunității săsești, este pictat steagul Germaniei?