Apus senin și pastelat peste Dâlja (lângă Petroșani)

Am treizeci de ani. Sper să mai trăiesc încă patru zeci, adică încă vre0 14,600 de zile. Dacă aș călători câte zece kilometri pe zi, ca văd lumea, presupunând că a vedea se referă să realizezi ce este la 500 de metri în jurul tău, fie că ești în oraș, pe câmp sau în pădure, maximul pe care l-aș putea vedea ar fi de:

14,600 x 10  x 0,5 = 73,000 de kilometri pătrați.

Adică aș putea vedea cam 0,05% din frumusețea lumii. Practic, deși am umblat – și până acum – în lung și-n lat, în imensul planetei acesteia mici, îmi dau seama că n-am văzut nimic. Sau că ceea ce am văzut este cât un fir rătăcit într-un deșert.

Poate că acesta și este blestemul omului: să cunoască, fără a cunoaște cu adevărat lumea.