Revoluția conștiinței umane
Dumnezeu nu diferă de Zeus sau Ra. Din punctul meu de vedere, cel mai dezgustător gest cultural pe care l-am putea face ar fi să tolerăm existența unor misionari spațiali, care să propovăduiască religiile Pământului în toate colțurile spațiului cosmic.
Ar fi, cred eu, un gest de grave interferențe culturale cu alte specii, răpindu-ne de oportunitatea de a ne studia, respectiv de a-i studia pe ei, extratereștrii.
E cam greu să-i spui unui marțian că, la început, Dumnezeu a creat Pământul și s-ar putea să-ți dea în cap.
Astfel, mi-e teamă că, fără o revoluție a conștiinței umane, în special din punct de vedere mistic – adică o revoluție culturală prin care să renunțăm la religie – , am fi doar niște cotropitori pentru alte popoare, în îngâmfarea noastră de a spune că Dumnezeu ne-a trimis să-i facem lucrarea în toate colțurile universului.
Totuși, la cât de repede evoluează tehnologia umană, s-ar putea să ajungem pe alte planete înainte de a fi părăsit raiul și iadul. Or, dacă noi suntem atât de duși cu pluta încât să pornim la luptă pentru un om invizibil din cer, putem presupune că alții nu-s așa?
P.S. Cât de plauzibil este un scenariu în care, ipotetic vorbind, Pământul este în carantină culturală față de alte specii extraterestre, din simplul motiv că avem prostul obicei de a face marketing religios?
Lasa un raspuns