România, ca nivel de civilizație, este un imens concurs de măsurat penisuri, care-l are mai lung, mai gros, mai noduros și mai tare, și tot ceea ce nu cade în categorii comparabile ne provoacă, pur și simplu, dezgustul la care ne referim cu apelativul de „decadență occidentală”.

Ei bine, în timp ce măreața civilizație a WC-ului din fundul curții îi învață pe austrieci ce-i aia civilizație, în pofida faptului că una din patru românce a căzut victimă a agresiunii sexuale.

Desigur, tradiția noastră ne învață că un viol sincer și heterosexual este dezirabil unei iubiri homo sau trans-sexuale, pentru că este între un bărbat și o femeie, așa cum ne-a lăsat dumnezeu, de parcă cele cinci procente din populație care au alte orientare sexuală ar fi fost lăsate de Shiva sau de Chtulu.

Un milion de români trăiesc o viață incompletă întocmai pentru că vedem și vom vedea, în continuare, sexualitatea doar în alb și negru.

La mine pe blog îmi permit să fiu extrem de sincer, așa că o spun: Conchita Wurst îmi provoacă un complex de emoții, în special negative, pentru că – dacă ar fi femeie – ar fi o femeie foarte atrăgătoare, iar dacă ar fi bărbat – la fel – ar fi un bărbat atrăgător, de unde și complexul de emoții radical opuse. Dar, altfel, nu am nicio treabă cu cine este și ce face, nu este treaba mea să o plac, deși îmi place piesa.

Pe de altă parte, nah, ținând cont că suntem un popor care-și iubește și-și stimează torționarii, de la noi mă aștept la orice.

P.S. Ca să sumarizez: este OK să nu-ți placă de C.W. Dar nu este OK să nu-ți placă de ea/el din motivele greșite.

P.P.S. Wurst e nașpa, trăiască Salam!