Am fost acolo, în piață, când riftul catastrofal s-a căscat între PSD și actuala și viitoarea clasă de mijloc., inima acestui popor Nu știu, cred că eram vreo 100 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Apoi, pe măsură ce revolta își întindea flacăra mistuitoare, am devenit tot mai mulți, iar prăpăstiile dintre noi creșteau tot mai adânci, tot mai late, tot mai profunde.

Esența firii fiecăruia dintre noi nu își mai găsea consolare nici în rațiune, nici în pasiune, căci atunci când dezamăgirea este mai cruntă decât orice închipuire, sentimentul de dragoste neîmpărtășită față de principiul dreptății capătă aspecte mai de grabă pasionale, dacă nu chiar furibunde.

Ne-am răsculat din inimă trădată și am fost hrăniți, în zilele ce au urmat, cu alte și alte trădări, ca niște replici serioase ale unui cutremur de mare intensitate.

De ce protestăm și acum? Pentru că prăpastia încă se deschide între noi, între ceea ce este normal și ceea ce este abuziv, între ceea ce este bine pentru popor și minciuna care i se servește, între realitatea cotidiană și iluziile călduroase cu care se învelesc unii.

Era noapte și frig și este păcat că mulți dintre voi, în mod legitim, ați ratat faza: oamenii dormeau prin cartierele Clujului și se trezeau, la două noaptea, cu o mulțime furioasă protestând sub geam. În puterea nopții, buimac, puterea mesajului trebuie să fi fost copleșitoare.

Suntem în piață în continuare pentru că încercăm să construim podul care să traverseze prăpastia, pod pe care Dragnea și Tăriceanu îl sapă la temelie, divizând un popor și fragmentând familii, cu prăpăstii căscându-se între copii și părinți, între gineri și socri, între nepoți și bunici, între tot ce este de bună credință.

De ce vom mai fi în piață? Pentru că trebuie să găsim principiul de funcționare a țării pentru următorii 25 de ani. Principiul actual, pare-se, nu mai funcționează. Ceea ce până ieri era normă a devenit, dintr-o dată, viciu întocmai prin aplicarea cu rea-voință a unor reguli de bun-simț.

Astfel, printr-o metafizică a răului dus la rang de politică de stat, am ieșit din sferele logicii, din sferele bunului simț, din sferele normalului și am ajuns în lumea susînjosului din basmele copilăriei, în care cinstea este o rușine iar hoția o virtute.

Iar eu, noi, mulții, nu putem trăi așa și vom zgudui la temeliile susînjosului până când acesta se va dărâma și din el vom constui susînsusul și josînjosul, normalul, firescul, funcționalul, chiar dacă asta înseamnă să ardem cetatea.

Nu-mi este teamă, sunt sigur că vom construi o Românie mai bună. În 1989, oamenii aveau idei și au construit o Românie bazată pe idei. Mai bună decât ceea ce era înainte, dar acum insuficient de bună pentru a satisface nevoile societății. Pe când acum, nu doar că avem idei, dar avem și principii, ceea ce va face ca România pe care o vom construi, dărâmând-o pe aceasta, să fie mai puternică, mai corectă, mai bună cu cetățenii săi.

Da, revoluțiile au prostul obicei de a fi ilegale. În condițiile în care PSD a câștigat legitim, dar refuză să-și asume legitimitatea prin numirea unui guvern cu legitimitate și morală în fața întregului popor, nu doar cu vaga sa legitimitate politică, opțiunile noastre de a reduce hăul dintre noi sunt limitate. Așa că mergem înainte cu ce avem.

Nu știu voi, dar eu refuz cu îndârjire să mă întorc în anii 1990.

L.E. Pe aceeași temă a creării unei subculturi a protestului.