Să cânte slujba, să urle psaltirile

Update: Între timp a și fost publicat la gazetă! Inițial, textul de mai jos l-am trimis la adresa redacției CityNews.ro, ediția de Cluj, ca reacție la un articol.

Bună ziua,

Sunt unul dintre cititorii clujeni ai ediției online a publicației Dvs., și m-am simțit lezat de modul de abordare a chestiunii bisericilor gălăgioase, în articolul “Opriţi boxele Bisericii. Daţi drumul la manele!” publicat la  adresa http://citynews.ro/editorial/opriti-boxele-bisericii-dati-drumul-la-manele-1250343 .

Ca atare, vă rog să aveți bunăvoința de a publica pe site-ul Dvs. următorul drept la replică, atașat.

Titlul este pe primul rând.
Cu stimă,

Robin Molnar

Întrucât până la ora pregătirii acestui articol, redacția CityNews n-a dat niciun semn, public mai jos ceea ce aveam – oricum – de spus.


 

Chestiunea bisericilor zgomotase din Cluj nu ține – așa cum unii încearcă să minimalizeze – doar de poluarea fonică, ci de invadarea nenecesară și deloc binevenită a vieții intime a individului de către bisericile prea zgomotoase.

Citind editorialul “Opriţi boxele Bisericii. Daţi drumul la manele!” pe care l-am găsit deosebit de părtinitor, consider că se impune folosirea dreptului la replică pentru complementarea unor idei exprimate în articol.

În primul rând, cu profundă revoltă, constat – încă de la începutul articolului – aducerea discuției în ridicol, prin introducerea în discuție a manelelor zgomotoase de la mașinile second hand, de parcă o astfel de generalizarea ar fi corectă, sau de parcă acțiunile unor prost crescuți ar putea, cumva, justifica acțiunile unor biserici. Care ne este etalonul, în acest caz?

Apoi, împotriva unor astfel de înapoiați avem soluții, legale și aprobate. De ei ne putem apăra. De biserică, însă, nu.

În al doilea rând, nu avem de-a face cu o ofensivă a oamenilor agasați de clopote și slujbe în timpul programului de liniște din bloc, ci aceasta este o defensivă împotriva invaziei spațiului public într-o manieră, după cum spuneam, nenecesară, iar această chestiune ar putea fi simplu rezolvată: cei care doresc să asiste la slujbă, să o facă în liniște, în biserică, nu afară pe trotuar sau, altfel, incomodând circulația pietonală sau rutieră din fața bisericii.

În a treilea rând, în mod tradițional, slujbele bisericești se țin în Casa Domnului, nu de-a lungul și de-a latul orașelor. Oare, nu cumva, se impune păstrarea acestui rit? Plus de asta, slujbele au o ciclicitate ușor de reținut, nu este ca și cum cei interesați ar uita să participe la orele de mântuire.

În al patrulea rând, vizavi de un așa-zis speculat individualism în cazul celor agasați de zgomot – printre care, evident, mă număr și eu – mai de grabă cred că avem de-a face cu egocentrismul justificat de biserică, mergându-se pe principiul “minoritatea se supune majorității”, omițând faptul că acest principiu se referă la vot și la aspecte concrete ale cotidianului laic, și că în niciun caz libertatea de exprimare religioasă a majorității nu trebuie să interfereze cu drepturile religioase ale minorității.

Constituția României, cartea de căpătâi a relațiilor sociale, sfințește (sic!) dreptul la libertate religioasă a individului, ceea ce impune – de facto – neimpunerea ritualurilor religioase asupra celor care au alte confesiuni sau care nu merg la biserică.

Acesta este, de fapt, principiul încălcat în cele “două ore din 168”, cât a calculat domnul Ciprian Aron. Însă nu doar că această încălcare este incorectă și moral nejustificabilă, ci și cifra este incorectă, întrucât o bună parte din cele o sută șaizeci și opt de ore este noapte, ceea ce acutizează și mai mult chestiunea liniștii publice, deoarece majoritatea asociațiilor de locatari au ore de liniște pe care – aceasta este problema! – bisericile nu le respectă.

În al cincilea rând, afirmația conform căreia “Nu am auzit reacţii înverşunate faţă de cei care turează motorul nepermis la ore târzii atunci când lumea în mod firesc se odihneşte.” este pur și simplu revoltătoare, ca să nu-l acuz pe autor de rea voință.

Presa, blogurile și comunitatea reacționează atât verbal cât și în scris la astfel de abateri de la normele conviețuirii sociale. După cum spuneam, bisericile gălăgioase nu sunt atacate de niște puritani libertarieni care caută să-și impună minoritatea. Oamenii vor liniștea care li se cuvine, din partea tuturor, fără excepție.

Pur și simplu, cerem respectarea unor principii universal valabile, de la a căror respectare nimeni n-ar trebui să fie scutit.

În al șaselea rând, tranziția ilogică de la regulat la ocazional, prin “Pe această logică, propun ca la diverse concerte care au loc în pieţele din oraş să nu mai existe sonorizare, artiştii să cânte la rece ca şi cum s-ar afla la o seară de cenaclu în care îşi prezintă noile compoziţii. ” este, de asemenea, o dovadă de viziune unilaterală a chestiunii.

Chiar și la concerte ocazionale, căci acestea nu au regularitatea ritualurilor zgomotoase ale bisericilor, unii oameni sunt deranjați de zgomot, ceea ce este cât se poate de firesc. Dar, vedeți Dvs., pentru evenimente ocazionale nu înseamnă că trebuie să extindem poluarea fonică a unor manifestări regulate. Excepția nu ar trebui, în acest caz, să devină regulă.

Și mai este ceva. Când mergi la biserică, ai posibilitatea de a intra înăuntru și de a nu deranja pe nimeni. La concert, nu dispui de un asemenea lux (sălile de concerte și spațiile de spectacole și cultură, spre deosebire de biserici, nu sunt scutite de taxe), așa că se realizează o mediere între interesul de grup al celor care vor să participe (sute și mii de oameni) și interesul general al comunității, sper că înțelegeți acest aspect de finețe logică.

În al șaptelea rând, vizavi de “enciclica Papei Calixt al III”, bisericile catolice din toată lumea sunt cunoscute mai de grabă pentru discreție, în niciun caz pentru trezirea morților și a tuturor înaintașilor decedați, ca să vină la slujbă ca la Ziua Judecății.

În al optulea rând, vizavi de chemarea zgomotoasă a credincioșilor în moschei, acesta este ritul lor, de o mie și trei sute de ani. Noi nu avem ritul acesta, nu vrem să-l avem, nu vrem să ni se impună, nu acceptăm să ni se impună, nu ne este patriotic – ci păgân – și, ca atare, orice altă justificare a încălcării unor principii universale este o forțare a extremelor logicii.

În al optulea rând, despre ce vorbim? Despre principii:

1. Să nu-ți impui religia.
2. Să nu-ți impui ritualurile.
3. Să nu-ți agasezi vecinii care, respecându-ți dreptul la manifestare religioasă. îți cer să nu le-o impui lor.

În al nouălea rând, aș putea continua pagini întregi cu astfel de exemplificări ale unor principii nenegociabile și care se cer respectate întocmai, de către toată lumea. Alfel, budiștii din Cluj și-ar pune pe Dealul Feleacului un gong imens care să bată la răsăritul și apusul soarelui și care să se audă clar până în Apahida ceea ce vara, la ora cinci și câteva minute, este indezirabil.

Am ajunge ca alte religii să acapareze momente sensibile din viața credincioșilor de alt rit, în mod nepotrivit. Și atunci s-ar duce naibii pacea socială.

În a zecelea rând, despre asta vorbim aici. Despre respect față de toți, pentru binele tuturor ceea ce, în mod evident, limitează expresia “iubește și fă ce vrei” la “iubește și fă ce vrei, câtă vreme ceea ce faci nu contravine bunelor moravuri”.

Vedeți Dumneavoastră, despre asta vorbim, despre respectarea bunelor moravuri în toate activitățile noastre, ca principiu de păstrare a păcii sociale, care pace socială este un principiu izvorât din respectarea riguroasă a altor principii, printre care și acela de a nu-ți impune ritul.

Îmi permiteți, deci, în urma demonstrației de mai sus, să conchid că pacea socială este o piramidă de principii strâns cimentate între ele și că, pentru neîntinarea acesteia, este suficient să (nu) se întâmple două lucruri: clopotele să nu mai bată ca la invaziile tătare ale Evului Mediu, iar slujbele să fie urmărite din biserică, nu din balcon, nu de pe geam sau din mașină ori de pe stradă.

Este greu? Este acesta un preț prea mare? Dar sintagma “iubește-ți aproapele” cum se aplică în acest caz?

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.