Eu am cunoştinţă despre aproape 300 de bloguri. Cred că mai sunt vreo 1000 pe unde nu am dat. Dar de acolo până la zeci de mii mai este mult.

Fiind un fenomen nou (dpdv comunicaţional) este absolut normal să fie divizat dpdv al calităţii, cu atât mai mult cu cât este un proces în plină expansiune.

Nu ştiu alţii, însă eu nu m-am lăsat „dus de modă”. Eu sunt un om de IT, deci este absolut normal şi firesc (necesar chiar) să am o anume prezenţă şi prestaţă online.

Permiteţi-mi să-l contrazic pe dl. Tucă şi să spun că noi nu suntem „servitori ai globalizării”. Din contră, noi suntem parte din efectele acesteia.

Şi iarăşi îl contrazic pe dl. Tucă la afrimaţia cum că bloggerii n-au nimic de spus. Din contră, avem ceva de spus, iar publicul nostru este unul specializat, specializat tocmai pentru faptul că nu doreşte o informaţie servită sec sau o analiză a la „ştiinţe politice” ci una mai umană, personală şi tangibilă faţă de care cititorul poate relaţiona.

Tot domnia sa mai afirmă că bloggerii sunt „gata să inunde spaţiul cu banalităţi şi originalităţi ştiute şi vehiculate de toată lumea”. Internetul este minunat tocmai datorită faptului că spaţiul virtual este practic nelimitat iar resursele acestuia incontrolabile (mă rog, dacă nu te cheamă CIA). De fapt domnia sa încearcă să realizeze un anume control, da, control, al imaginii bloggerilor pentru a-şi aservi o parte din publicul online. Cine este domnia sa, ca şi reprezentant de online, de îşi permite să critice tot, inclusiv creaţiile originale, care, culmea, ar trebui sprijinite. Amice, dacă nu ne ajuţi, măcar nu ne pune beţe-n roate, spune o zicală veche.

La fel, domnia sa mai continuă: „un fel de masturbare comună, dar vîndută pe afiş ca un mic secret care ne va schimba filozofia de viaţă, fără inspiraţie şi fără talent, cei mai mulţi dintre ei, ca să nu zic toţi, se cred victime ale sistemului”. Dacă exprimându-mi online şi democratic opiniile fac parte din ceea ce dl. Tucă numeşte „masturbare comună” pot, pe bună dreptate, să concluzionez care este opinia domniei sale legată de democraţie şi libertatea de exprimare, opinie pe care nu pot să o împărtăşesc. Din contră, eu sunt un învingător creat de sistem, nu o victimă, iar faptul că doresc numite schimbări (la fel ca şi Arhi , Zoso sau VisUrât ) se datorează tocmai faptului că eu am (noi am) învăţat ce înseamă responsabilitatea. Şi mi se pare aiurea să afirme cineva că n-avem inspiraţie atâta vreme cât atât noi, bloggerii, cât şi presa, ne inspirăm din exact aceleaşi sursă: „viaţa”.

Şi domnia sa continuă cu: „nu sînt altceva decît nişte victime ale incompetenţei proprii, nişte onanişti ca toţi onaniştii care se ascund la adăpostul anonimatului şi îi comentează pe alţii doar că pe ei îi apără poza studiată, poza care ţine loc şi de cuvinte, şi de idei, şi de imaginaţie”. Sincer, găsesc această afirmaţie absolut grotescă. Dacă domnia sa ar fi studiat mai atent fenomenul ar fi văzut că majoritatea bloggerilor de succes (măsurat în bani şi vizitatori/cititori) ar fi văzut că aceştia nu mai sunt de mult timp anonimi, că nu se ascund, iar poza studiată nu este o pavăză ci, din contră, o dovadă a afirmţiei făcute (fie în titlu, fie în textul care o însoţeşte).

Editorialul se termină apoteotic cu: „bloggeri ca să fie bloggeri, bloggeri ca să fie şi ei ceva, bloggeri ca să nu fie nimic, bloggeri de dragul de a se întoarce şi ei de undeva şi de a pleca în altă parte, bloggeri ca să se ascundă de ei şi să-i vadă ceilalţi, bloggeri ca să nu li se vadă sufletul mic şi ego-ul mare, bloggeri de teama de a nu mai sta doar cu ei, ei cu ei, bloggeri ca să epateze, să impresioneze, bloggeri ca să blogheze, bloggeri doar ca să scape de rosul pe dinăuntru al meschinăriei, bloggeri. Cei mai mulţi dintre ei care n-au avut niciodată nimic de spus, bloggeri pentru nimeni, bloggeri între ei, bloggeri pentru ei, bloggeri ca să nu li se vadă caracterul, bloggeri plutind undeva între discreţia şi indiscreţia lumii, bloggeri la discreţia tuturor, bloggeri la discreţie, bloggeri la kilogram, bloggeri la borcan, bloggeri la cutie, bloggeri la legătură, bloggeri plutind în deriva propriilor conştiinţe, sperînd că într-o bună zi o să răsară soarele şi pe blogul lor fără să ştie că ce e blog ca blogul trece, iar soarele răsare doar să aducă lumină şi niciodată glorie…”. Mă întreb de unde a ajuns domnia sa la concluzia care l-a făcut să afirme una ca asta. Poate o fi vreun doctor în psihologie care este într-atât de bun încât să-mi spună pe cine am iubit şi ce insuccese am avut, doar citind printre rânduri, într-atât de bun încât să citească şi ceea ce n-am vrut să scriu, insultându-mi astfel inteligenţa. Deşi mă îndoiesc.

Domnule Tucă, unele dintre cele mai de succes campanii umanitare au avut loc pe bloguri, aşa că nu-mi vorbi de suflete mici. Dacă ceea ce este blog ca blogul trece de ce este în plină expansiune? De ce toate companiile care se respectă îşi fac blog? Nu cumva pentru că blogul este cea mai eficientă metodă de a ajunge la oameni, la ei şi pentru ei? Se pare că dumneata, domnule Tucă, ai pierdut contactul cu omul de rând. Şi, te rog domnule Tucă, nu-mi vorbi mie de glorie, atâta vreme cât n-ai luat încă premiul Pulitzer.

Ştiu că am un blog mic şi cu trafic la fel de mic, însă beneficiez de ajutorul tehnologiei, al democraţiei şi al bunului simţ şi astfel reuşesc să-mi exprim democratic şi liber opinia, liber de îngrădirile la care este supusă presa din România (care presă ştim cu toţii cât de liberă este, doar am citit ultimul raport), aşa ca nu, domnule Tucă, nu. Punctual, legat strict de ceea ce aţi spus despre TOŢI bloggerii, afirmaţiile Dvs. sunt false iar dumneata nu ai dreptate! Dumneata strigi: „Libertatea presei!” noi cerem „Libertatea de exprimare!”, care libertate a presei se bazează tocmai pe libertatea de exprimare, ceea ce, în mod firesc, denotă faptul că noi bloggerii activăm pe un palier diferit (deşi înrudit). Iar dumneata, domnule Tucă, nu poţi opri asta!