Oh, da, asta da surpriză. Un fost coleg de generală şi bun tovarăş de-al meu, Nanu, mi-a făcut deosebita plăcere de a da un semn de viaţă.

Zilele trecute vin de la muncă şi mi se spune că mă caută un fost coleg de generală. Mă sună tata şi-mi dă să vorbesc cu omul. Şi surpriză… era chiar el, omul care sălăşluia undeva în spatele gândurilor, genul de om care prin atitudinea sa te face să te întrebi ce mai face, dacă mai trăieşte şi tot.

Nu mică mi-a fost plăcerea de a-l vedea în carne şi oase, alive and well, pe omul cu care împărţeam orice gând şi orice bucată de pâine până acum 11 ani, când îl văzusem ultima dată.

Era însoţit de logodnica lui şi amândoi frumoşi şi… potriviţi. Nu pot decât să mă bucur pentru el, pentru că, în sfârşit, a gasit ceea ce căuta, acel ceva… bun, ceva pe care să-l merite.

Am depănat amintiri, am actualizat un pic ştirile şi totul a fost frumos.

Nanu, mersi că ai dat un semn de viaţă! Să nu lăsăm să mai treacă 11 ani până să ne vedem din nou!