În primul rând, admit că altfel te simți când ești primul proprietar al mașinii, ai șansa să ai grijă de ea într-un fel mai altfel, adică mai bun, mai omenos și mai rezonabil.

Doar că eu sunt defect, iar pentru mine mașina este un bun consumabil, cum sunt cănile și farfuriile, de exemplu.

Pot să înțeleg că oamenii ar plăti zeci de mii de euro pentru o mașină nouă, pe care o folosesc să zicem o oră pe zi, adică 5% din perioada de viață a mașinii. Dar eu, totuși, n-aș putea, întrucât nu mi s-ar părea logic, iar eu nu pot funcționa în afara sferelor logicii.

Dacă ar fi oarecum logic să plătești mult pentru o casă, pe care o folosești între 66% și 99% din timp, pentru o folosință de doar 5% – 10% parcă lucrurile tind să devină ilogice: valoarea auto scade constant, în timp ce șade nefolosită în parcare.

Eu, de exemplu, mi-am făcut un alt calcul: câți kilometri mă aștept să merg cu banii ăștia? 50,000? 100,000? Ar fi, deci, câțiva bani pe kilometru ca valoare a mașini, de adăugat la prețul combustibilului și al taxelor. Ieftin. Dar eu nu merg mult cu mașina și-n puținele ocazii când conduc, o fac pe distanțe lungi, astfel că la nivel de medie anuală ajung la media națională de vreo 15,000 de kilometri pe an.

Ca atare, mașina fiind un consumabil, nu aș cheltui prea mult pe ea, din motivele logice explicate mai sus. De aceea, acceptând că s-ar putea să fiu eu mai ciudat, vă întreb pe voi ce părere aveți: mașini noi sau second și de ce?