Statele pot intra în faliment. Orașele – acum parlamentul pregătește legea – pot intra în faliment. Companiile pot intra în faliment și până și alte tipuri de organizații pot intra în faliment. Numai papagalii de cetățeni nu pot intra în faliment.

Adică cei care dau valoare banilor și cei care – prin munca lor – îi produc, nu au dreptul să rămână fără, în timp ce ăia care plimbă banii dintr-o parte în alta, adică cei care primesc o sumă și dau mai puțin – pot să intre, pentru că… pitong.

Nu, dacă oamenii își iau țepe prea mari, dacă managementul defectuos al vieții sau dacă economia se duce în cap – și ei odată cu ea – și nu-și mai permit decât să trăiască, fără altceva, da, oamenii trebuie să poată intra în faliment.

Pentru că în relația cetățean – companie – stat, toate părțile sunt partere. Or, dacă numai unii au dreptul să intre în faliment, atunci poate e cazul să regândim termenul de parteneriat fiindcă acum suntem cu toții sclavi.

Dacă cei care au putere economică (societăți comerciale, state) au dreptul să intre în imposibilitate de plată sau în faliment, trebuie ca și oamenii, partenerii lor, să o poată face. Și trebuie să luptăm pentru asta, că doar n-om fi, la nesfârșit, niște vaci de muls.