Un aspect ce ține de încredere
Cred că se observă un laitmotiv la nivelul societății, în care orice tânăr care n-a avut chef de școală vrea să se angajeze șofer, în special cu categoria B. Întrucât primul meu loc de muncă oficial includea în fișa postului și obligativitatea de a deține permis de conducere, mă simt cumva dator c-un pic de revoltă.
Astfel, dacă ai luat Bacalaureatul, se presupune că ai doisprezece ani de experiență de școală, deci ar trebui să știi să scrii și să citești. Și, dacă nu știi să scrii, după doisprezece ani, cum să am încredere că nu daci cu mașina-n gard cu cei doi ani de experiență în conducerea autovehiculului?
Altfel spus, dacă după doisprezece ani de mers zi de zi la școală, tu-mi demonstrezi că ai trecut pe-acolo degeaba, de unde pot avea încredere c-o să înveți ceva la locul de muncă? Iar dacă la școală n-ai făcut nimic, de ce aș avea încredere în tine că la muncă o să faci ceva?
Cred ca ideea la baza e ok. Insa dezvoltarea ei e cel putin exagerata. Explic mai jos, cu liniuta:
– la scoala mergi obligat, la serviciu mergi de foame, deci esti interesat.
– daca nu a priceput nimic in 12 ani poate ca nu l-a pasionat scoala, dar poate e pasionat de masini, motoare, etc
– daca in 12 ani nu s-a prins nimic de el, atunci are mari sanse sa ajunga ministru 🙂 (asta daca te deranjeaza o poti taia la montaj) 🙂
si as mai putea continua …
Se poate. Dar, totuși, mecanismul motivațional este identic, atât vizavi de mersul la școală, cât și vizavi de mersul la muncă. Ceea ce înseamnă că omul care a făcut minim în școală o să facă și minim la muncă. Greșesc?