Am avut de legalizat un act. În speță, nu e nicio mare brânză. Faci niște copii xerox, te uiți să fie identice, faci niște înregistrări într-un registru, eventual și ceva electronic, pui ștampila, tai chitanța și pa. Să zicem că ar lua 15 minute…

Intru într-un birou notarial, aproape de muncă. Mâncasem turbo warp, că mai aveam și treabă, numai ca să rezolv în timp util. Deci intru. Pustiu. Dau actul respectiv și aștept. Și aștept. Și aștept. Și mai aștept încă vreo oră, până să-mi aducă originalul.

Deja făceam spume. Notarul povestea cu fetele și cu alți clienți, n-avea niciun stres. Eu deja mă vedeam băgând ca MIG-ul după program (țin musai să-mi îndeplinesc sarcinile pe care mi le impun pe ziua respectivă). Mai venise un domn. Săracul, a rămas prost. Avea ceva hotărâre a unui consiliu de administrație, și avea nevoie și de o copie legalizată după aceea (legal nu există un fundament pentru care acest tip de document nu poate să aibă o copie legalizată).

Divaghez. Am stat o oră și jumătate, fiind primul pe listă, până să-mi legalizeze o nenorocire de foaie. Îmi venea să mă duc la ei și să le spun bancuri cu ardeleni. Dar n-avea sens. Domnul notar era atât de indolent încât mă scosese, la propriu, din sărite.

Venise una cu ceva problemă legată de o moștenire, etc. Nu m-a interesat. În loc să-mi pună o ștampilă și o semnătură pe foaie, domnia sa a stat de povești cu doamna vreo 22 de minute. Am crezut că nu aud bine. În fine, am făcut spume. După ce că nu se pricep (dezbăteau cum se face legalizarea banalului meu act), se și comportă în ultimul hal…