După ce m-a speriat îngrozitor dulăul, într-o stare de semi-leșin fiind, trec pe lângă Turnul BRD. Acolo, pe balustradă, erau două babe care povesteau. Nu știu ce i se părea ciudat uneia dintre ele, dar se uită la mine.

Întorc un pic capul, să văd care-i treaba. Și o văd. Stătea în fund pe o balustradă, avea o rochie gri închis, vreo 50 de ani, și genunchii depărtați de se vedea tot, de am crezut că-mi intră ochii în creier de spaimă (o fofo de babă nu este ceva ce vrei să vezi dimineața). Pfuai, cum naiba să am ghinion dublu în 20 de secunde?

Așadar, mi-a pierit tot cheful de viață după nici 10 minute de când am plecat de acasă.