Am învăţat (3)

Partea a treia de la ce scriam aici şi aici, dacă tot am dat-o pe filozofie şi alte asemenea zilele astea. Poate că am prea mult timp liber.

  • Am învăţat că dintre două rele oamenii deosebiţi vor alege răul care implică cea mai multă dăruire.
  • Am învăţat că până şi gesturile cele mai frumoase, cum ar fi iertarea şi dăruirea, pot părea dizgraţioase în ochii celui care suferă.
  • Am învăţat că în procesul de a deveni puternic lumea mea nu se mai clatină dar se cutremură.
  • Am învăţat că de multe ori când îndrăzneşti să te ridici înspre nori, norii se vor ridica şi ei spre soare şi nu vei putea atinge niciodată raiul.
  • Am învăţat că dacă un drum nu duce nicăieri, indiferent de cât de frumos este traseul pe care l-a parcurs, acesta este doar o iluzie.
  • Am învăţat că adevărul poate exista în stare pură numai atunci când nu este scris sau rostit.
  • Am învăţat că anumite decizii importante se iau în doi, numai că fiecare trebuie să decidă pentru el.
  • Am învăţat că atunci când sufletul urlă vocea tace.
  • Am învăţat că gesturile îţi pot fi calde chiar dacă inima îţi este de gheaţă.
  • Am învăţat că atunci când alergi singur şi ieşi pe locul doi se cheamă că măcar ai încercat.
  • Am învăţat că atunci când tu vei binele cuiva iar acesta nu realizează asta tu vei ajunge mai rău.
  • Am învăţat că relevanţa adevărului este perisabilă şi că după ce acesta expiră nu mai are nicio valoare sufletească.
  • Am învăţat că atunci când nu mai ai ce oferi, când nu mai poţi oferi nimic ţi se va cere cel mai mult.
  • Am învăţat că optimiştii sunt nişte pesimişti laşi.
  • Am învăţat că respiraţia ţi se taie atunci când până şi sufletul se sufocă.
  • Am învăţat că înţelepciunea este doar un premiu de consolare.
  • Am învăţat că atât inteligenţa cât şi prostia pot face casă bună în acelaşi om.
  • Am învăţat că dacă fiinţa iubită nu mă priveşte ca pe un giuvaier atunci eu nu valorez nimic.
  • Am învăţat că cea mai mare furie poate, uneori, să suprime cea mai mare dezamăgire.
  • Am învăţat că atunci când oferi cuiva libertate absolută îţi oferi ţie îngrădire absolută.
  • Am învăţat că cu cât vei căuta mai mult ceea ce-ţi doreşti cu atât te vei mulţumi cu mai puţin.
  • Am învăţat că o lacrimă de iubire poate să ardă mai tare decât iubirea însăşi.
  • Am învăţat că nu există adevăr absolut, ci doar adevăr absolut subiectiv.
  • Am învăţat că transa filozofică şi metastaza emoţională sunt două feţe ale aceleiaşi monede.
  • Am învăţat că atunci când nu poţi să iubeşti înseamnă că nu posezi o inimă doar a ta.
  • Am învăţat că în relaţia cu celălalt dăruirea absolută poate face mai mult rău decât bine.
  • Am învăţat că dragostea neîmpărtăşită este ca o diaree când rămâi fără hârtie igienică.

32 Comentarii

  1. Mihai Todor 20 august 2009 la 15:12 - Raspunde

    \”Am învăţat că dragostea neîmpărtăşită este ca o diaree când rămâi fără hârtie igienică.\” 😆 😆 😆 Ești dus cu pluta, mă 😆

    • Robin Molnar 20 august 2009 la 15:25 - Raspunde

      😆 Am minţit cu ceva? 😆 Amândouă sunt faze nasoale. 😆

  2. magazin virtual 20 august 2009 la 18:53 - Raspunde

    ai fost foarte silitor :)) ai invatat ceva lucruri in viata ta 😛

    • Mihai Todor 20 august 2009 la 19:01 - Raspunde

      Da mă, da\’ dacă nu știe să se dea de 3 ori peste cap în timp ce dă din palme, tot degeaba 😛

    • Robin Molnar 20 august 2009 la 20:02 - Raspunde

      @magazin virtual

      Câteodată aş fi vrut să nu fie nevoie să învăţ. 😆

      @Mihai Todor

      Nu vreau să fiu Harap Alb. 😆

  3. xtall 20 august 2009 la 22:00 - Raspunde

    Iar în afara subiectului 😀
    Dar uite ce chestie.
    Caut sa inregistrez/cumpar un domeniu.
    Dau de sanchi (si de draci ca nu gasesc ce vreau) numele dreptate 😀
    apare http://www.dreptate.com/ inregistrat
    Ia zic sa vad cine-i ala
    dau click si stupoare se duce direct pe mine (au am ceva de test (dyndns) dar nici inr-un caz asa ceva)
    ia incearca si tu ca-s f curios :woohoo:
    am repetat si identic se duce glont pe mine .. cum dracu ?

    • Mihai Todor 21 august 2009 la 08:47 - Raspunde

      Aruncă o geană prin C:\\WINDOWS\\system32\\drivers\\etc\\hosts. Poate ai ceva modificări pe acolo. La mine se duce către un domeniu nealocat de-a lu\’ http://www.godaddy.com

      • Robin Molnar 21 august 2009 la 09:52 - Raspunde

        ❗ Şi la mine se duce tot către GoDaddy. Eu folosesc OpenDNS. 😉

  4. xtall 21 august 2009 la 12:28 - Raspunde

    nimic (suspect)
    de belea, numai la adresa asta imi face, in alta parte nu mi-a facut, sunt acasa, serveru l-am pornit si iar imi face la fel)

    uite si host
    # Copyright (c) 1993-1999 Microsoft Corp.
    #
    # This is a sample HOSTS file used by Microsoft TCP/IP for Windows.
    #
    # This file contains the mappings of IP addresses to host names. Each
    # entry should be kept on an individual line. The IP address should
    # be placed in the first column followed by the corresponding host name.
    # The IP address and the host name should be separated by at least one
    # space.
    #
    # Additionally, comments (such as these) may be inserted on individual
    # lines or following the machine name denoted by a \’#\’ symbol.
    #
    # For example:
    #
    # 102.54.94.97 rhino.acme.com # source server
    # 38.25.63.10 x.acme.com # x client host

    127.0.0.1 localhost
    127.0.0.1 activate.adobe.com (asta …hm, stiti voi)

    • Mihai Todor 21 august 2009 la 12:32 - Raspunde

      Atunci e ceva de la DNS :huh:

      PS: Mişto faza cu Adobe 😛

  5. xtall 21 august 2009 la 12:32 - Raspunde

    Si uite testez Joomla (imi plac cum sunt facute ultimele teme, absolut bestiale)
    Intru pe admin cu panarama aia http://www.dreptate.com/administrator si IMI MERGE absolut perfect orice link din site :0

    • Robin Molnar 21 august 2009 la 12:46 - Raspunde

      Cred că treaba este de la NS (NameServer) pentru că domeniul tău nu duce la server. Dacă intru direct pe IP-ul tău îmi apare (şi merge bine). 😉

      Faza aia cu Adobe n-o ştiam şi e genială. 😉

  6. Anonim 21 august 2009 la 13:00 - Raspunde

    printr-un webproxy nu-mi da eroarea nici mie, ma duce cum trebuie
    nu mai ramane decat ca o fi de la sever ceva
    # Apache 2.2.12 (nu cred sa fie probleme)
    # PHP 5.3.0 asta …e mult diferit de ce-a fost pana acum php, eaccelerator e acum aiurea bagat, si chiar nu merge in joomla am avut ceva probleme cu el pana i-am dat de cap.
    any clue ?

  7. xtall 21 august 2009 la 13:24 - Raspunde

    pai nici n-am pus Robi, (iaca greseala)
    dar de ce sare pe mine daca nu am ? :0
    uite acum merge, pusei ce trebuie (era ..larg orice pe 80, avand n domenii nu pusesem)
    Totusi, e normal ca de pe adresa aia sa sara pe mine ?
    si hai ca a sarit (ca ce chestie tot nu pricep din moment ce ea [b]este [/b]deja inregistrata)
    Si iar, dupa ce a sarit, merge brici orice link ca si cum ar fi domeniul meu, merge full fara nici o eroare.

    • Robin Molnar 21 august 2009 la 20:18 - Raspunde

      :s Nu înţeleg. Domeniul e al tău şi nu i-ai pus NS-ul? Că nu văd cum poate merge fără NS (n-are cine să facă broadcast la DNS dacă nu ai pus NS şi nici serverul domeniului nu se rezolvă). :s

  8. xtall 21 august 2009 la 21:02 - Raspunde

    Nu mosu, Domeniul (domeniile ca-s vreo 5 xname.net,…com,…org,…info,) sunt ok.
    Eu avand ip saritor (erdeesul manca-l-ar) pusei chiar un DNS updater alfel nu se mai sincroniza hostul nici la pastele cailor.

    Ce facui eu acum, e din apache (conf) abia de aici am reusit sa scot chestia aia – i-am bagat fortat pe gat una si buna in conf (lucru ce nu era cazul pana acum pentru ca il trimitea domeniul/domeniile ele fiind sincronizate cu ip-ul meu)

  9. xtall 21 august 2009 la 21:19 - Raspunde

    Mai exact linia:
    Listen 80
    pusei Listen xname.net:80
    Dar ceva este pe undeva, de cand pusei PHP 5.3.0 vad niste niste erori ciudate in log
    APR does not understand this error code at /xampp/perl/site/lib//HTML/Perlinfo/Base.pm line 106.\\n
    [error] [client ::1] Handler for type-map returned invalid result code 620018, referer: http://localhost/xampp/navi.php
    etc

    • Mihai Todor 21 august 2009 la 22:25 - Raspunde

      Bre, ți se bâlbâie netu\’ de arunci atâtea commenturi 😛

      Treaba cu PHP 5.30 e cam urâtă pentru că băieții (din diverse motive) au făcut niște măgării și au modificat diverse chestii. Uite [url=http://us2.php.net/manual/en/migration53.deprecated.php]aici[/url] o listă (nu știu cât e de completă…). Mi-a dat și mie dureri de cap pe la servici. Până la urmă am cam fost obligat să revin la o versiune mai veche (5.26 parcă) deoarece trebuia să modific prea mult cod ca să scap de erori.

      Nu prea mă prind care-i faza cu eroarea aia. Nici Google nu oferă multe informații. Poate ar trebui luate erorile una câte una și văzut pe Google ce-i cu ele… Oricum, momentan, eu în locu\’ tău aș rămâne la o versiune mai veche de PHP și aș trece la 5.30 undeva pe la sfârșitul toamnei și, cu ocazia asta, aș updata și restul softurilor care se leagă de el (gen Apache și MySQL). Până atunci probabil te vei lovi numa\’ de dureri de cap…

      • Robin Molnar 22 august 2009 la 05:17 - Raspunde

        :s În Joomla la configuration.php ai scris domeniul? :s

  10. xtall 22 august 2009 la 11:35 - Raspunde

    am lamurit-o cumva
    E de la server si ce o mai fi bagat ei nou (arata bine si interesant, dar au bagat si schimbat multe pe acolo nici n-am apucat sa vad exact pe unde le-au pus ca, sunt, exista, dar sunt ca extensii la altceva introduse ….om mai vedea)
    Revenit la vechi si merge ok, nici o problema.

    • Robin Molnar 22 august 2009 la 12:25 - Raspunde

      ❗ Interesant. XAMPP foloseşti acum sau Apache + PHP + MySQL? ❓

  11. xtall 22 august 2009 la 13:03 - Raspunde

    xampp.
    Mie usor sa schimb cand apar schimbari, are cam tot ce trebuie pentru aproape orice, nu tin server non-stop acasa, e asa ptr test, una, alta.

    • Robin Molnar 22 august 2009 la 13:13 - Raspunde

      ❗ Am înţeles. Personal nu am încredere în XAMPP (la setările de securitate) şi prefer să instalez manual componentele. 😉

  12. xtall 22 august 2009 la 14:01 - Raspunde

    mi se apre aproximativ tot aia.
    optiunile sunt separate (\”extra\”,etc)..cam asta mi se pare toata diferenta.
    Btw, ai instalat vreodată extensia ImageMagick ?

    • Robin Molnar 22 august 2009 la 14:54 - Raspunde

      :s Nu, nu am instalat-o şi nici nu folosesc XAMPP. :s

  13. xtall 22 august 2009 la 16:10 - Raspunde

    pai n-are nici o treaba cu xampp
    partea proasta e trebuie compilat cu ceva gen Visual Studio sau alt compilator.

    • Robin Molnar 22 august 2009 la 17:23 - Raspunde

      :s Sincer să fiu nici n-am auzit de chestia asta. :s

  14. xtall 22 august 2009 la 17:40 - Raspunde

    eu ma chinui de ceva vreme 😀
    iar ma las pagubas si iar revin cand imi aduc aminte
    e faina de tot, poti sa faci multe chestii dar cel mai interesant mi s-a parut faza ca poti face imagini destul de complexe cu fonturi etc direct din ..simplu text
    ia sa vezi ca-mi iese :cheer: ma enervai deacum

  15. xtall 22 august 2009 la 18:38 - Raspunde

    Ia dracie mi-a iesit
    verificare extensie [url]http://xtall.thruhere.net/test.php[/url]
    Ceva de test aici [url]http://xtall.thruhere.net/magictest.php[/url]

  16. xtall 22 august 2009 la 20:06 - Raspunde

    Am de joaca de acum 😀
    face o gramada de chestii

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.