Am mușcat-o cu poftă

Știți că eu nu mă dau înapoi când vine vorba despre experimentări tehnice și că nu mi-e frică de eșec sau de alte asemenea, iar de obicei îmi iese ceea pe ce pun mâna, dar recent…

La începutul săptămânii care, acuș – acuș, se încheie, am descoperit un site, Appscend, cu care-ți poți face, extrem de facil, propriile aplicați pentru iPhone sau iPad (adică pentru iOS, mai succint), fără să scrii linii de cod și alte de-astea. Chiar vă recomand, dacă sunteți interesați, să faceți tutorialul, să vedeți ce simplu e!

Site-ul în sine este genial, fiindcă scoate programarea din mâinile dezvoltatorului incipient, ceea ce înseamnă că tehnologia asta este cu un deceniu înaintea vremurilor! Plus că dezvoltatorul e român, ceea ce ne coafează un pic, dar să revin.

Deci, de luni încep să-mi dezvolt o aplicație de iOS pentru blog, cu ultimele articole, ultimele comentarii, uploaduri pe YouTube (care se văd direct pe telefon!), ultimele locații de pe Foursquare, ultimele fotografii uploadate în instagram… Deci tot ce fac online, mai puțin Facebook, că ăla nu e chiar de interes.

No, aseară eram la muncă și, cum joi seara m-am culcat târziu doar ca să-mi termin aplicația (ce mândru eram de mine când am adormit), aseară am zis că s-o și public spre a o downloada de acasă, fiind rupt de foame, și, ei bine, ce să vedeți?

Pentru a o publica, trebuie să am cont de iOS developer, la doar 99 de USD pe an. Evident, n-am așa un cont! Deci am mușcat-o, clar. Practic, în cazul meu, ar trebui să dau 99 de USD pentru aplicația de iPhone a blogului.

Și serios că mă gândesc s-o fac, că io nu am prea multă minte și, oricum, sunt un limbă după chestiile tehnice. Totuși, sper să găsesc vreun benefactor care să aibă, deja, cont, să o publice el/ ea…

Oricum, faza era cam așa:

4 Comentarii

  1. Mihai Todor 29 ianuarie 2012 la 17:13 - Raspunde

    Epic fail =)) Apropo de limitările alea de XML-RPC, sunt curios dacă nu cumva noua versiune de WP a adus vreo îmbunătățire 😉

  2. joita lucian 30 ianuarie 2012 la 16:39 - Raspunde

    Cred ca ramai la laptop si rezolvi problema!:))

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.