Am nevoie

De la o vreme bag de seamă că nu îmi mai ajung neuronii care şi aşa sunt destul de forjaţi. Cu regret constat că mai am nevoie de minimum 20 de puncte la IQ şi ştiu că nu am cum să le fac.

Adică am ajuns la un nivel la care îmi cunosc exact limitele intelectuale, etc. Şi mi se par cam joase pentru ceea ce am nevoie să fac (sau vreau să fac). Şi e frustrant. De asta nici nu prea mai beau, pentru că am nevoie de toţi neuronii. Şi am nevoie de ei în stare de alertă cam 12 – 16 ore pe zi, de aceea beau şi atâta cafea.

Ştiu şi aplic câteva tehnici care ajută la creşterea temporară a IQ-ului, dar astea sunt soluţii temporare. Bine, permanente nu există că deh, materialul e românesc. Dar parcă tot nu-mi convine, pentru că sunt mari consumatoare de timp, o resursă ce îmi cam lipseşte.

Aş vrea să fiu genial mai des decât sunt acum. Mă plâng şi eu, că altceva oricum nu am ce să fac.

Da. Ştiu că sunt şi efecte secundare când treci de un anumit prag de IQ, dar parcă m-am consolat (sau împăcat cu ideea). Oricum mă prind de nişte treburi şi găsesc soluţii la majoritatea problemelor cu care mă conf5runt, deşi durează. Eu aş vrea să dureze mai puţin.

 

4 Comentarii

  1. Mihai Todor 26 mai 2009 la 12:56 - Raspunde

    Cum era aia… \”Mai avem nevoie şi de iarbăăăăăăăă………\” 😛

  2. vanda 27 mai 2009 la 07:41 - Raspunde

    hmmm… nu merge cu cheaturi?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.