Am o problemă cu alcoolul
OK, nu credeam că ajung să spun una ca asta, dar mi s-a stricat o sticlă de bere fiindcă am ținut-o prea mult. Noroc mare am că vinul este mai rezistent, ca altfel era grav. De exemplu, de-abia recent am terminat ultima sticlă de vin italienesc pe care am adus-o cu mine la Cluj în concediul 2009 – 2010.
Se pare că săptămâna viitoare o să trebuiască să merg să mă reaprovizionez. Văzusem câteva specimene interesante de la Cotnari., că n-am mai degustat de multicel de la ei din „biserică”.
Ba, chiar, s-ar putea să-mi iau și ceva din import, să mai crească un pic și PIB-ul Republicii Moldova. Dar atât, fără poșirci din Chile, California, America de Sud sau – Doamne ferește!- China.
Calitatea unui vin depinde de vechimea tradiției de a-l produce, iar California este un stat mai de grabă nou, comparativ cu istoria vinului, iar din orez vinul clar nu iese (deși iese țuică!). În fine, parcă aș bea ceva dar, după cum spuneam, mi s-a stricat.
O să-mi fac un ceai de căpșuni cu gust de hârtie, că ăștia de la Kaufland au probleme în a se aproviziona cu ceai Fares, care ceai se fabrică de la revoluția din 1848.




Te aşteptăm atunci prin Moldova la Cotnari?
:)) Nu cred, n-aș fi în siguranță printre atâtea ispite.
Iti recomand o bere chinezeasca in schimb: Tsing Tao. E nemaipomenita.
😀 Să zicem că o să încerc, dacă o să am ocazia. De obicei sunt cel puțin foarte reticent când este vorba despre produse chinezești.