Aruncă-mă pe mine din tren
[Acest articol nu este de post. Ca atare, nu citiți dacă țineți post.]
Ședeam liniștit în compartiment și scriam pe blog. Nu știu pe la ce stație, în compartiment intră două fete. Evident, eu mă dădeam în continuare pe net. Deh, chestie de priorități. În fine, trebuie să mă întâlnesc cu draga de Bianca, soră-mea, așa că ies un pic din compartiment, până la scara vagonului.
Eh, și când mă întorc înapoi parcă mă lovește un gând suspect. N-aveam nicio treabă cu fetele, aveam altele pe cap, dar tot nu pot să nu remarc între ele o anume intimitate. În fine, mă întorc înapoi la blog și-mi văd de ale mele. Tot chestie de priorități. No, și cum aveam eu căștile pe urechi, nu știu ce îmi atrage atenția la ele.
Probabil era felul în care povesteau. Sincer, mă simțeam ca și cum rangă de beat și foarte vesel aș fi dat buzna la o înmormântare, cântând "Mulți ani trăiască!". No, nu mor eu de curiozitate de ce fac alții (în general e chiar opusul) dar fetele astea două aveau ceva. Ceva carnal, Doamne iartă-mă că vorbesc de păcat taman acum. Între ele. Adică no, povesteau, n-am stat să ascult ce, nu e genul meu, dar era ceva tandru, molatec și exploziv în privirile lor reciproce. Aveau ceva secret, misterios, ascuns, tainic, nefiresc chiar.
Vă dați seama, eu postisem azi. Când m-am prins ce-i cu fetele astea două îmi venea să mă arunc din tren, nu alta. Bine, nu se sărutau sau ceva, dar când le-am întrebat de sănătate (când eram eu acolo, ele citeau, când plecam , ele povesteau), să nu mor prost, parcă nu puteau vorbi, că no, sunt bărbat deci am o "chestie" din aia grețoasă. Doamne iartă-mă, iarăși, că mă tot scufund în păcat. Efectiv, nu știau cum să discute cu un bărbat. Intuiesc că au fost precoce și s-au prins de mici.
Până la urmă n-am mai suportat să fiu în prezența lor ca un soldat în uniformă SS la un botez de evrei, așa că am ieșit fain – frumos din compartiment, să le las pe fete să-și desfășoare intimitatea. Nu văd ce altceva aș fi avut de făcut.
Și, da, mă dor picioarele. Asta este, sunt un fan al iubirii și, ca atare, o sprijin și mă sacrific pentru ea.
În loc să le întrebi dacă n-au nevoie de nițel \”ajutor\” 😛 (parcă văd că iar se ia cineva de mine pentru replica asta :P)
mihai evident ca se ia cineva de tine!tipele lesbi sau bi care au o relatie nu au nevoie de ajutor de la tipi!baga la cap!si sincer cred ca iubirea dintre doua tipe sau chiar si doi tipi e mai pura decat cea dintre doua persoane de sex opus!bv robi!
=D Nu văd de ce mi-ai spune bravo. Că eu n-am pretins că iubirea dintre homosexuali sau bisexuali e mai pură decât cea dintre heterosexuali, pentru că nu am de unde să știu. =D
Cred c-ai tinut post prea multa vreme si-ai inceput sa ai inchipuiri.
Cateodata nu va inteleg (pe voi barbatii). Daca noi ne adunam in \”cete\” si barfim, crosetam, iar barfim, iar crosetam, ne-alegem scurt pe doi cu eticheta de ….cuvant care incepe cu l si inseamna \”Persoană care face parte din populația de bază a insulei Lesbos sau este originară de acolo\”. :blush:
Dar, daca voi v-adunati in \”haita\”, la o bere si-o barfa (ca si voi barfiti, mai rau ca noi) inseamna ca voi \”socializati\”. =D
=D Chiar mă întrebam când va apărea primul comentariu care să spună că n-am înțeles bine. Sigur, fetele care se sorb din ochi și care se privesc în ochi vreo trei ore sunt ceva absolut normal, mai ales când au anumite posturi corporale. =D Sigur mi se părea mie de foame. =D
Insist…..foamea a fost de vina. Fetele (nu pot sa scriu cuvantul care incepe cu \”l\” :blush: ) stiu exact cum sa se poarte cu un barbat: normal.
In plus, toate femeile au:\”… ceva secret, misterios, ascuns, tainic, nefiresc chiar.\” dar asta nu inseamna ca sunt(em) \”l\”.
=D Pwned. Mi-ai zis-o! =D
@Robin: Bre, io nu mă mai bag pe aici, că mă simt depășit numeric 😛
=D Haide bre, că io țin cu tine. Nu se vede? =D
daca erai baiat destept porneai microfonu` si plecai la o tigara pe hol..cine stie ce chestii ai fi aflat:D
=D Nu e nici moral și nici legal să fumezi în tren. =D
[quote=anonim]mihai evident ca se ia cineva de tine!tipele lesbi sau bi care au o relatie nu au nevoie de ajutor de la tipi!baga la cap!si sincer cred ca iubirea dintre doua tipe sau chiar si doi tipi e mai pura decat cea dintre doua persoane de sex opus!bv robi![/quote]
Nu am auzit o tampenie mai mare! La moarte cu ei!
Sa-l linsam? Sau doar il dam cu smoala si-l tavalim prin fulgi? 👿
=D Din experiența mea de bărbat, cred că e mai bine să-l ungeți cu frișcă și să-l tăvăliți prin cearceafuri. =D
Și eu aduc căpșunele 😛
=D Vedeți fetelor? Aici l-ați fi putu chinui, spunându-i că vă plac doar frăguțele. =D
Da, da, cum sa nu! Poate sa-l ungem cu frisca si sa-l tavalim prin furnici!
=D Vai, dar ce blândă ca zmeii ești! =D
Nu-mi spune ca inca mai crezi in basme……
=) Mai cred în zâne. Ajută? =D
Depinde. Daca nu ti-au cazut inca toti dintii (de lapte) si mai crezi inca in Tooth Fairy…….poate gasesti sub perna ceva, poate o surpriza. =D
=D M-aș mulțumi să găsesc pe pernă, sau sub plapumă. =D Se poate să nu cred în zâna care trebuie. =D
@claudia: Ai grijă ce-ți dorești, poate sar câteva furnici și pe tine 😛
Daca-s furnici prajite, cu bere rece si spumoasa…yamii!
ne ducem incet dar sigur…cu asa oameni. Incurajati lesbianismul si pe homalai ca o sa facem copii din plastelina.
Doamne da-mi te rog o arma, numai una si multa munitie ca ii curat eu pe toti. =D
@Bianca: Mulțumesc 😀 Ești o scumpă 🙂
=D Mihai, se pare că ai avut dreptate! =D
[quote=Mihai Todor][url=http://www.robintel.ro/index.php/blog/fun/sora-mea-e-cea-mai-tare.html]Dacă toţi bărbaţii ar fi ca soră-ta, Chuck Norris ar face parte din formația Backstreet Boys[/url].[/quote]
😆 😆 😆 Ce mi-ai zis-o 😆 Bine că te mai ajută memoria din când în când 😛
=D Deh, le mai nimeresc și eu din când în când. =D
bianca 1 s-a demonstrat ca poti face copii doar din celule de femei
2 daca tu doar asta intelegi ca noi suntem conceputi doar ca sa perpetuam specia tin sa zic ca e gresit
oricum nu are sens sa aduc multe argumente pentru ca se vede ca ai idei preconcepute si daca tu asa intelegi evolutia doar perpetundu-ne fara sa acceptam si alte idei…si oricum pana si in biblie sunt mentionati\”homalaii\”dupa cum ii numesti tu si poate chiar de aceea nu esti ok cu ei.
Si nu nu incurajez lesbianismul ci incurajez dragostea chiar fie ea si intre persoane de acelasi sex.
(am o intrebare esti de accord ca persoanele cu Down sa faca copii?asta ca sa vad cat de incet ne ducem. )
=D Corecturi:
1. Da, poți face copii. Doar fete. La a câta generație artificială instabilitatea genetică devine o piedică majoră?
2. Păi dacă nu perpetuăm specia, care este scopul? :want:
3. Și eu încurajez dragostea. =D
Oau! Unde incape atat de multa intelepciune? Ai cumva doua capete, ca Hydra? Scuze, Hydra avea o suta!
In alta ordine de idei, ai ceva impotriva copiilor cu dizabilitati (care devin mai tarziu adulti cu dizabilitati)?
@aninim
Eh, și eu aș vrea să aud răspunsurile tale vizavi de ceea ce întreabă Claudia. =D
Eu am mai zis odata o treaba.
Era mai bine cand medicina nu era asa evoluata.
Cand se nastea un copil, daca era sanatos traia si totul era ok. Daca nu era de treaba murea. Asta este selectia naturala. Si sunt de acord cu ea. Ca noi ii tinem in spate pe cei cu handicap prin diferite subventii care normal, se trag din salariul nostru prin impozite. Deci am mai zis, si ma repet: CINE E DE TRAIT SA TRAIASCA, CINE NU, LA MOARTE CU EI! =D
si mihai incearca sa mai aduci si idei proprii nu astepta doar sa ti se ia apararea
Păi no, dacă fac asta iar îmi sare toată populația feminină de pe aici în cap (mai puțin Bianca :P)
=D Haide bre, curaj. =D Arată-le cine e cocoșul pe aici. =D
CORECT =D
pe scurt nu am nimic cu persoanele cu dizabilitati chiar dimpotriva.vroiam sa subliniez ca toti vreti sa perpetuati specia asa vor si ei(intr-o oarecare masura) ceea ce e o aberatie.
instabilitatea genetica se manifesta si atunci cand exista atat un spermatozoid cat si un ovul,draga robintel
si inca ceva cand comentam a aparut chestia aia cu cum comentez denota multa…intelepciune sa folosesc cuvintele claudiei.dar nam sa comentez pe tema asta.:D
Bine zis…nu mai comenta! =D
Nici cu asta nu sunt de acord…sa perpetuam specia…Eu zic ca si asa suntem prea multi.
Dar chestia cu dragostea intre doua persoane de acelasi sex eu zic ca si asta este un handicap…MINTAL.
Degeaba incerci sa iti impui parerea. Fiecare are parerea lui iar eu mi-am expus-o pe a mea.