Ca de obicei, drumul

Episodul acesta nu am stat lângă nicio divă. Nu e chiar ghinion, că era plin de babe,iar eu am apucat să stau singur. Şi a fost OK.

În staţie pe lângă babe erau şi două zâne, brunete, tinere, pe la 20 de ani (mamă ce frumos zâmbeau), etc. Frumoase. Una dintre ele era aşa, mai înăltuţă şi mi se pare ciudat că mi s-a părut atrăgătoare, fiindcă, de obicei, am gusturi mai minione. Cred că mă atrăgea faptul că sub tayorul alb nu purta decât un sutien alb şi avea un abdomen plat ceva de speriat… Cred că nu mai este nevoie de alte detalii.

Pe la Haţeg a venit şi o domnişoară de vreo 19 ani, urâtă cu spume la faţă, bună cu spume la corp. Dacă eram mascat mă scoteam, că foloseam cagula din doatare. Era interesant îmbrăcată, apropo. Nu ştiu ce fel de gusturi o fi având la pantofi, dar n rest era OK. Purta, însă, nişte balerini aurii iar pe sub ei nişte ciorapi lycra de culoare închisă.

Pe drum, după Sarmizegetusa, am văzut o vacă ce îşi lingea coada. Asta mi s-a părut rarisim… Îmi pare rău că n-am apucat să fac poză.

Iarăşi a fost interesant că de la Lugoj la Timişoara autocarul a mers pe un drum judeţean, ce trece prin staţiunea Buziaş. A fost interesant să văd tiruri nemţeşti pe drumuri judeţeane româneşti…

Pe partea opusă mie stătea cel mai cocalar dintre cocalari, un cocalar de munte petroşenean. Frăţie, nici nu ştiu de unde să încep să-l descriu…

P.S. Dacă m-am uitat la sânii unei femei de 35 de ani sunt babofil sau nu?

2 Comentarii

  1. Mihai Todor 06 mai 2009 la 21:43 - Raspunde

    Hm, femeie de 35 de ani zici? Păi mă, ce pot să zic la etatea ta, deja ar cam trebui să te profilezi şi pe d\’astea că nu ştiu câtă vreme o să mai ai baftă de gajici până în 25 de ani 😛

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.