În iarna lui 2006 și primăvara lui 2007 am început să observ tot mai intens prezența online a unor oameni care aveau un fel de pagini personale orientate spre comunitate, nu spre prezentarea individului aparținător, pagini personale despre care aveam să aflu că sunt bloguri,

Inițial, n-am fost hotărât dacă să-mi fac, sau nu, blog, cu atât mai mult cu cât societatea civilă care ar fi putut fi public țintă al blogurilor era mai de grabă circumspectă cu privire la bloggeri, atitudine pe care foarte adesea o întâlnesc și astăzi, atitudine negativă născută printre altele și din gura lui Mircea Badea, cel care mai târziu avea să devină și el blogger.

De fapt, folosind atât de mult internetul de peste un deceniu, nici n-am observat apariția bloggerilor, tranziția de la pagini personale și forumuri la bloguri fiind atât de naturală, încât inițial n-am înțeles care-i treaba cu ele.

De fapt, m-aș fi apucat de blogging mai repede, dacă aș avut răbdarea să încerc să văd cu ce se mănâncă, însă m-am lăsat „format” de media tradițională și de Mircea Badea. De fapt, acesta este un amarnic regret de-al meu, faptul că m-am lăsat „influențat” de M.B. cu privire la calitatea oamenilor din spatele blogurilor.

Totuși, când m-am trezit din această amorțeală intelectuală, în toamna lui 2007, mi-am dat seama că în societatea românească nu există un mecanism de corecție a derapajelor presei, eu fiind victima unui asemenea derapaj care spunea că bloggerii sunt un fel de puroi al societății și că numai presa, doar ea, are legitimitatea de a vorbi în numele poporului, indivizii care vorbesc în numele lor sau al comunităților întemeiate de ei fiind ba rău-intenționați, ba aserviți politic (doar se știe că presa este imparțială și obiectivă!), ba proști și inculți sau mai știu eu ce.

Ca atare, m-am revoltat în sinea mea, mi-am tras două palme moralizatoare și mi-am făcut un scop nobil și personal de a corecta derapajele presei și de a-mi distribui cunoașterea cât pot eu de bine, pentru că numai cunoașterea poate preveni și corecta viitoarele derapaje ale presei sau societății.

De aceea și scriu mult: râdem, glumim, ne jucăm, dar câteodată trebuie să dezbatem și subiecte grele, serioase și cu implicații de tot felul, scriu mult pentru că încerc să păstrez un echilibru între răul pe care trebuie să-l strângem de gât și binele, frumosul de care avem atât de multă nevoie și care, cel mai adesea în viețile noaste post-moderne, nu există decât în mediul online…

Sper doar să am suficientă forță, răbdare și înțelepciune pentru a continua să fac asta și pe viitor, întrucât nu este nicidecum facil să ai o viață dublă, o viață reală și una virtuală, amândouă extrem de pline.

Acum, la aproape patru ani de la lansare, bucuria mea este că s-a format o mică dar veselă comunitate în jurul slovelor mele, s-a format un anume curent de dezbatere, inexistent în alte părți, iar beneficiul este multilateral avantajos.

Vă mulțumesc tuturor!