De obicei eu visez frumos şi doar foarte rar am câteun coşmar. Cred că ele survin pe fondul unor indigestii intelectual – emoţionale cauzate de dobitoci.

[…] Se făcea că eram în Republica Moldova, în clădirea Preşedinţiei, pe înserat. Nu mai ştiu cum ajunsesem acolo, dar parcă îi tăiasem pe unii. În fine, acolo era şi vipera trădătoare a neamului Român. Da, ăla. Când l-am văzut m-am repezit la el ca ultimul zombie din filmele de groază.

Ştiu că îii dădeam pumni în gură şi picioare în cap. El se ridica. Îi dădeam bătaie iarăşi. Cădea, se ridica din nou. Îl încingeam cu fotoliul pe spinare. Cădea. Se ridica. De parcă era nemuritor. Îl sugrumam. Se înmuia. Se ridica.

Parcă eram într-un joc pe calculator. De acea stăteam şi mă întrebam câte vieţi mai are. Mă uit în jur să văd care e vrăjitorul nenorocit de face bâză de mine şi-i dă cu vraja "Ressurect", dar n-am văzut pe nimeni. Aşa că am încercat toată noaptea să-l fac ferfeniţă. Dar nu am reuşit, lucru care mă irita la culme. […]

Bine, nu ăsta a fost coşmarul ci faptul că nu găseam pe acolo ceva tăios, un cuţit, o bardă, un satâr, ceva, orice, cu care să-i iau glanda o dată şi bine… Aşa îmi trebuie dacă ascult seara pe toţi idioţii.