Culmea ingineriei: am rămas blocat atât în lift, cât și în afara acestuia!
[…] întorcându-mă la birou din pauza de masă, la ascensor doamna care era în fața mea a cerut să meargă la etajul doi sau trei iar eu, din greșeală, am cerut să merg la etajul patru. Văzând aceasta, imediat am cerut să merg la etajul cinci.
Doamna a coborât la etajul inferior, după care ascensorul s-a oprit la etajul patru, ușile s-au deschis, am coborât, m-am întors repede, înțelegând că am coborât la etajul greșit, după care ușile s-au închis, dar ascensorul nu a mai plecat de la etajul respectiv, în ciuda încercărilor repetate ale sistemului de a aduce colivia ascensorului la etajul al cincilea.
Menționez faptul că ascensorul scotea niște sunete nespecifice (ca niște bufnituri și forțări neașteptate), fapt care m-a forțat, temându-mă pentru integritatea mea corporală, să ies din acesta.
Am încercat să chem un alt ascensor, cerând să merg la parter (și/ sau la etajul cinci) dar, indiferent de ceea ce-i ceream, sistemul de ascensor mi-a afișat să aștept ascensorul C, același cu care venisem, și care – în continuare – scotea niște zgomote nespecifice, ceea ce m-a forțat să abandonez ideea de a mai lua ascensorul până la birou.
Ca atare, am rămas captiv la etajul patru, drept pentru care m-am îndreptat spre scara de incendiu (care este o scară normală de incintă, n.r.), singura care-mi era accesibilă, încercând să ajung la etajul cinci. Numai că la etajul cinci, ușa nu avea mâner și nu putea fi deschisă, așa că am rămas captiv în casa scării.
Am reușit să mă eliberez din casa scării urcând până la etajul șase, doar pentru a rămâne captiv la acel nivel unde nu era nimeni, fapt care m-a forțat să folosesc cealaltă scară de incendiu, în încercarea de a ajunge la birou.
Ajuns la etajul cinci, aveam să contat imposibilitatea deschiderii ușii dinspre interior, fapt care m-a forțat să recurg la bătăi repetate în ușă pentru a alerta colegii cu privire la captivitatea mea și imposibilitatea unei eventuale eliberări pe cont propriu. […]




E mai complicat ca la inchisoare in cladirea aia. 🙂 erai intr-o banca sau ce, de era asa securizata?
Nu, este doar o clădire de birouri.
Ar trebui să te bucuri că ai apucat să faci niște sport 😛