Nu vă gândiţi la prostii, că nu fug după mine să mă violeze sau ceva. Să vedeţi fază tâmpită de am rămas prost, nu altceva. Cum naiba am tocmai eu noroc de aşa faze pe stradă nici bătut cu lingura nu pot să-mi dau seama.

Ieri seară veneam spre casă. Nu ştiu cât era ceasul, în jur de ora 19 – 19,30. Şi eram grăbit că, la fel ca orice alt muncitor când iese de la muncă, hipnoza frigiderului este de-a dreptul copleşitoare. No, ăştia de pe străzile Buftea şi Gorunului parchează pe trotuar, lăsând sub un metru (din regulamentul de circulaţie) între gardul viu ce străjuieşte trotuarul şi maşinile care şed bine mersi pe trotuar.

No, în faţa mea este clasica babă românească care seara în loc să se uite la ştiri sau telenovele iese la plimbare. O depăşesc, etc. Mi-era foame şi nu vedeam decât mâncare în faţa ochilor. No, chiar când trebuia să trec pe lângă ultima maşină, pe Strada Gorunului, după cum spuneam, în faţa mea era o tipă, tinerică, grăsuţă, neinteresantă. Bine, putea fi şi gazelă, nu-mi păsa, mi-era foarte, foarte foame.

Trece respectiva duduie de maşină, se opreşte cumva în dreapta trotuarului, eu dau să trec pe lângă ea, şi o văd cu spray-ul de piper în mână. Sar în lături, tensiunea 200, panică, chestii:

– Hoo!

– Porcule, de ce mă urmăreşti?

Mă dau cinci metri mai încolo, nu mă opresc şi, mergând cu spatele, îi spun:

– Glumeşti? Pe unde, mă rog, doreai să merg? Pe stradă?

– Da.

Plec grăbit. Proastele sunt periculoase. Îmi pare sincer rău de ea că e paranoică, dar, la naiba, erau vreo 5 oameni pe stradă, mergând în acelaşi sens cu mine, nu am făcut niciun semn obscen, n-aveam nicio treabă cu nimeni, eu mergeam să-mi iubesc frigiderul. Fiind cel mai grăbit şi mai iute de picior, i-am depăşit. Ca să ce? Să risc să-mi iau un damf de la proastă? Am un noroc ceva de speriat. Se pare că nu numai cerşetorii trag la mine ca muştele la rahat fluturii la lumină, acum dau şi peste paranoice.

Şi da, poliţia comunitară stă bine mersi şi freacă buha, în loc să păzească cetăţenii cinstiţi şi de bun simţ care merg de la muncă până acasă. Se pare că nicicum nu mai eşti în siguranţă pe stradă. Nicicum.