Cum i-am greșit lui Freddie Mercury

Când, în 1991, Freddie Mercury a murit, copil fiind la doar nouă anișori, l-am urât pentru că era un poponar sidos și se trăgea pe fund. Și, culmea, mie îmi plăcea cum cântă.

Până la urmă, mi-au trebuit ani să înțeleg că l-am urât atunci pentru că îmi era mult mai ușor decât să-l iubesc în continuare, ca muzician, desigur. Îl uram atât pentru că a murit, cât și pentru că era homosexual.

Privind retrospectiv, fără a-i face vreo apologie că nu e cazul, cred că iubirea de care Freddie Mercury era în stare, față de bărbați, desigur, era mai pură și mai umană decât iubirile heterosexuale grotesc-grobiene ce se desfășoară actualmente în spațiul public.

În fond, felul lui de a cânta despre iubire îi atinge atât pe heterosexuali cât și pe homosexuali, ceea ce înseamnă că, totuși, Freddie a găsit secretul iubirii universale și l-a împărțit tutor.

Da, i-am greșit lui Freddie Mercury. Oare mă ajută cu ceva că mă spășesc?

4 Comentarii

  1. Florin Ruşanu 31 august 2011 la 09:35 - Raspunde

    Hai mă, aveai 9 ani ce dracu’…

    • Robin Molnar 01 septembrie 2011 la 07:51 - Raspunde

      Just, dar conștiința are căile ei misterioase.

  2. TNH 31 august 2011 la 17:18 - Raspunde

    Eu n-am auzit de Freddie Mercury decât după ce a murit. Ziceam mereu că-i foarte bine că a mai crăpat unul pe invers. De câțiva ani am început să-i apreciez vocea și muzica, iar acum îl am setat ca ton de apel.

    Cred că pentru a prețui unele lucruri la adevărata valoare e nevoie să te mai coci puțin la minte. Acum nu mai am nimic cu homosexualii care-și văd de treabă, ci doar cu cei care se exhibă pe stradă și pe la parade.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.