Cum iei o astfel de decizie?

Am o mare dilemă, întrucâtva dureroasă. Am pe cineva special în lista de contacte pe Yahoo! Messenger, cineva care mi-a fost şi încer şi demon, şi muză şi exemplu şi tot ceea ce poate fi mai frumos în viaţă. Şi zilele acestea am înclinat să decid că ar fi cazul să o scot din listă, însă decizia este departe de a fi una simplă. Mă gândesc că fiind citit de oameni inteligenţi s-ar putea să îmi fie relevate anumite aspecte la care nu m-am gândit.

N-am mai vorbit cu ea de mult, de prin Februarie 2008, când m-a invitat la ea la nuntă, ce urma să aibe loc în vară. Evident că nu m-am dus, scuza, reală dealtfel, fiind că îm momentul acela urma să fiu în Irlanda de Nord. Oricum, nu cred că m-aş fi putut duce. Mi-ar fi fost prea greu.

Eu cred că sunt un tip inteligent, însă câteodată mă comport ca un prost. Ea pretinde că este normală (la capitolul inteligenţă), însă în general se comportă genial. Şi totul într-o manieră atât de echilibrată şi de firească încât de multe ori rămâneam stupefiat.

Pentru mine era genul acela de relaţie despre care mulţi spun că nu există, o relaţie care îmi tăia respiraţia şi mă făcea să fiu complet deconectat de lumea aceasta, o relaţie care mi-a sădit în suflet atâta frumuseţe şi linişte încât să-mi ajungă pentru trei vieţi, o linişte interoiară care dăinuie şi acum, la doi ani de la încheierea ei.

Este ciudat. Ne-am întâlnit întâmplător. Fusesem să-l ajut pe un prieten de-al tatălui meu să taie o rabă de lemne, aşa că eram îmbrăcat naşpa, cu ţoalele jegoase de la noroiul de pe lemne. Este uimitor cum o faptă bună vine răsplătită. Ba chiar îndrăznesc să spun că Divinitatea vede şi nu uită.

Mergeam pe stradă, obosit şi neatent (neatent şi distrat sunt de obicei), fiind complet deconectat de lumea asta. Şi la un moment dat dau nas în nas cu o blonă creaţă care îmi zâmbeşte indescriptibil de frumos.  Privirea ei aşa de drăguţă şi de sinceră a fost un fel de bilet instant spre rai. Cuvintele mele sunt prea seci şi prea sărace ca să descrie cum a fost. Oricum, întoc capul după ea (da, nu mi-e ruşine să admit că întorc capul după femei frumoase pe stradă). Se întoarce şi ea şi râdem amândoi.

Aşa naşpa îmbrăcat cum eram trec pe la 314ra2 că aveam ceva treabă şi cu el şi îi povestesc faza. Replica lui a fost:

– Vise.

De fapt, vise era puţin spus. Era visul (as in "The Dream" ). În fine, trece faza. Peste vreo două săptămâni eram pe la facultate şi mergeam până la toaletă, că deh, cafeaua de dimineaţă îmi dădea târcoale. Şi de pe hol ca să ajung la treptele ce duc şi înspre toaletă trebuie să treci de o uşă. Aştept să intre fetele pe hol şi când colo, ultima dintre ele era ea, blonda.

Am rămas amândoi perplecşi şi muţi, stupefiaţi chiar. Aşa că am lăsat-o naibii de cafea, că poate să mai aştepte. Brusc, lista mea de priorităţi se schimbase. Şi mă postez lângă colegi, la poveşti. Dar nu puteam participa la discuţii. Privirea şi gândurile mele se îndreptau spre ea, spre un înger blond ce-mi oferise perspectiva împlinirii celui mai frumos şi mai intens vis.

Ea avea curs lângă noi, în amfiteatrul vecin. Mă uit să văd dacă cunos pe cineva, dar fără succes. Le vine profesorul (un tip absolut demenţial, cum aveam să aflu mai târziu) iar ea intră în sală, nu înainte de a-mi arunca o ultimă privire. Doamne, privirea aia ştrengărească a ei mi-a furat iremediabil minţile.

Ne vine şi nouă profesorul, ţine cursul, etc. Eu îmi fac curaj să mă duc să-i vorbesc. Dar ei plecaseră mai repede (au avut lucrare). Pfuai, îmi venea să-mi zmulg dinţii din gură de ciudă. Găsesc soluţia de urgenţă: mă duc să văd ce grupă a avut oră, conform orarului, în amfiteatrul vecin.

Stupoare! Grupa ei era Automatică şi Informatică Industrială, anul 5. Adică aceeaşi grupă ca şi mine, însă cu doi ani mai mare (repetasem anul doi, că altfel era doar un an). Aşa că m-am pus pe interesat. M-am uitat să văd orarul lor şi singurele cursuri când ne puteam întâlni "întâmplător" erau Miercurea şi Vinerea.

Timp de două săptămâni stăteam ca pe ace uitându-mă după ea, fără succes, însă. Aşa că am abandonat orice speranţă, nu fără ciudă, însă. În fine, într-o Miercuri după masa am întârziat pe la şcoală până pe la 15.30. Ies eu din laboratorul unde avusesem treabă şi merg singur şi liniştit pe holul pustiu. La un moment dat intru pe avarie. Pe tot holul acela pustiu nu era nimeni, dacât eu, mergând spre ieşire, şi ea, însoţită de o colegă şi un coleg, venind înspre mine.

Trag aer în piept, să-mi fac curaj (cred că ajută), încep să zâmbesc, ea deja zâmbea, iar când ajung în dreptul ei mă uit la ea, ea se uită la mine zâmbind, şi îi spun:

– Scuză-mă. Putem vorbi puţin?

– Da, desigur. [Cei doi care erau cu ea pleacă mai departe.]

Cu o stângăcie de nedescris, din partea amândoura, s-a petrecuturmătoarea fază:

– Bună, eu sunt Robi.

– Bună, eu sunt X.

– Ştii, cred că eşti foarte drăguţă şi aş vrea să ieşim la o cafea.

– Nu beau cafea. [Îmi picase faţa pe jos.] Nu-mi place gustul. Dar putem ieşi la un suc.

– [Wow! I’m a lucky sun of a gun!] Ar fi frumos.

[Aşteaptă. Eu eram deja în al nouălea cer.]

– Ai pe ce să-ţi notezi?

[În momentul ăla îmi tremurau mâinile, nu mai găseam nici telefonul şi nicio bucată de hârtie. Nu mai eram bun de nimic. Râde.]

– Hai să te ajut.

– Mulţumesc frumos. Este foarte drăguţ din partea ta.

[Amândoi eram extrem de agitaţi şi de neîndemânatici în momentul acela, ca nişte adolescenţi la prima iubire, deşi eram amândoi trecuţi bine de 20 de ani.Împreună găsim o foaie de hârtie.]

– Ştii, eu am o problemă, îi spun. Nu ţin minte numele. Te rog să mă scuzi.

– Nu-i nimic, îmi spune ea zâmbind. Notează acolo. X. 07…

– Am notat. super.

– Uite, o să fiu plecată din oraş câteva zile. Sună-mă Miercuri pe la 11, când vin la şcoală ca să vorbim cum să facem să ne întâlnim.

– Da, desigur.

Nu ştiu cum au trecut zilele acelea, habar nu am, însă când a venit ziua cea mare eram literalmente copleşit de emoţii. Adică no, mai fusesem cu fete, etc. dar acum era ceva extrem de intens, ceva de-a dreptul inedit pentru mine. Ne întâlnim, povestim. Şi vedem că avem multe chestii în comun. Seara ieşim la întâlnire. Atunci mă lovise o dilemă:

– Oare să îi iau sau nu un trandafir? Adică dacă îi iau poate crede că sunt disperat. Dacă nu îi iau parcă nu sunt eu.

Merg la risc şi cumpăr cel mai frumos trandafir pe care l-am găsit (şi credeţi-mă, mă pricep să cumpăr flori). Ajung mai repede, cum e normal. Stupoare! Este punctuală şi fără fiţe. Îi ofer floarea:

– Ce drăguţ din partea ta. Nu mă aşteptam.

– Tu eşti mai drăguţă.

– Pe viitor să ştii că-mi plac florile cu ghiveci, îmi spune zâmbind ştengăreşte şi râzând.

– Am să ţin minte, desigur.

[Ne copleşesc din nou emoţiile şi iarăşi devenim un pic neîndemânatici, motiv să facem băşcălie şi să ne distrăm, pe seama noastră.]

– Să ştii că se spune că dacă oferi flori de la prima întâlnire înseamnă că eşti disperat.

– Am avut şi eu dilema asta, azi dimineaţă, însă te găsesc foarte drăguţă şi interesantă şi nu vreau să mă plafonez. Te apreciez foarte tare şi nu vrau să mă ascund.

– [Râde.] Ce te-ai scos! Ce zodie eşti?

– Gemeni.

– [Râde.] Vai porcule. Voi sunteţi nişte nesimţiţi poligami şi profitori şi nu ştiţi decât să înşelaţi.

– [Râd. Trag privirea aia cu "Îmi placi mult"]. Apăi şi io ce vină am?

Râde. Vede că nu sunt un tip condus de prejudecăţi şi mă ia de mână. Şi ne plimbăm un pic aşa, de mână, ca doi puştani adolscenţi, la prima dragoste. Mâna ei rece în mâna mea caldă mă copleşea. Îmi spune:

– Vezi? Am mâinile reci, deci sunt sinceră. [Râde.] Tu de ce ai mâinile calde?

– Pentru că mă intimidezi şi am emoţii foarte mari.

– [Râde. Trage o privire de-aia angelico – demonică.] Dar de ce?  Că doar nu te mănânc. Încă.

În seara aceea am învăţat multe lucruri minunate pe care un bărbat le poate învăţa numai de la o femeie adevărată, nu păpuşă de paie cum vezi la TV. Îi voi fi sincer recunoscător toată viaţa pentru asta. În seara aceea am avut parte de un sărut de nu se paote descrie. Pur şi simplu ne contopisem, devenisem o fiinţă, devenisem un cerc perfect, fără început şi fără de sârşit.

În fine, aşa a fost începutul. Relaţia noastră n-a durat mult, dar a fost intensă, minunată, dincolo de orice îndrăznisem să sper până atunci. A fost frumos, dincolo de tot ceea ce pot eu scrie aici.

Trecuseră vreo doi ani de când ne-am despărţit, timp în care îi dădeam mesaje de Paşte, de ziua ei şi de Revelion, nimic deosebit. Era o sâmbătă răcoroasă de început de toamnă. Eu ies din casă cu gândul să merg să mă înscriu la masterat, că mă sunase secretara cu o zi în urmă, fiindcă ştia că mă voi înscrie. Închid uşa cu cheia. Bag cheia în buzunar. Sună telefonul. Era ea:

– Bună X.

– Bună Robi. De unde ştiam că sunt eu?

– Am păstrat numărul în telefon.

– Ce drăguţ din partea ta. Eu pierdusem telefonul la pescuit, dar îl găsisem trecut într-o agendă de-a mea. Ce faci?

– Păi acum am ieşit din casă să merg la facultate să mă înscriu la master.

– Eu sunt în Petroşani. Ce zici, ne putem întâlni?

– [Vă daţi seama că eram surprins dincolo de limitele imaginabilului. Într-un fel ştiam că există o şansă să fim din nou împreună, pentru că ştiu ceea ce simţisem eu şi într-o bună măsură ştiam şi ceea ce simţise ea. Dar nu mai îndrăzneam să sper.] Da, desigur.

Stabilim ce şi unde şi nu am mai urcat la facultate, doar Dumincă era ultima zi. Povestim, etc. Îmi spune că îmi este datoare cu e explicaţie, îmi spune ce şi cum. Etc. Mai apoi ne-am "lipit" din nou. De data asta avea să dureze ceva mai mult, iar ce a urmat a fost de-a dreptul fabulos. Nu ştiu cum să spun. Pentru mine era atât de sublim şi de intens încât toată fiinţa mea se blocase.

Eram atât de absorbit de ea încât nici nu mai ştiam să respir. Când mă lua în braţe vocea conştiinţei (şi a conştienţei) tăcea, pentru prima dată. Nu mă puteam gândi la absolut nimic. Eram acolo, lângă ea. Şi doar acolo, doar lângă ea. Fără nimic altceva.

După o vreme ne-am despărţit. Relaţia noastră a fost plină de paradoxuri şi aşa a rămas până la sfărşit, unul dintre paradoxuri constând în faptul că deşi nu mai eram împreună nu eram trist, ci recunoscător destinului că am fost cu femeia visurilor mele. Eram recunoscător pentru că mi se confirmase că eistă o femeie care să fie aşa cum vreau eu.

Evident, despre ea nu pot vorbi şi nu voi vorbi niciodată decât la superlativ. Pentru ceea ce a fost, pentru ceea ce reprezintă pentru mine şi pentru toate visele pe care mi le-a împlinit. Mi-a dăruit tot ceea ce aveam nevoie, chiar şi atunci când nu ştiam de ce am nevoie.

Ultima dată am vorbit cu ea în Februarie 2008 când mi-a dat două veşti rele. Una dintre ele este că se mărită. Asta m-ar fi doborât, dacă nu mi-ar fi dat o veste şi mai rea, care să o contracareze pe prima. Numai o femeie inteligentă poate face ca două veşti rele să se anuleze reciproc. Or, aici intervine dilema mea.

Cred că dacă aş ţine-o în continuare în lista de messenger aş spera ca a sa căsnicie să nu ţină, or eu nu vreau asta. O iubesc suficient de sincer încât să-i doresc să fie fericită, chiar dacă nu cu mine. Asta înseamnă dăruirea.

Pe de altă parte, dacă aş şterge-o parcă aş da cu piciorul unui trecut minunat. Deşi este un argument fals. Pentru că locul ei nu mai poate fi decât în inima şi în amintirea mea. Este măritată acum, are o altă viaţă. Pe de altă parte, dacă o şterg şi ea încearcă să mă contacteze va trebui să o adaug din nou în listă şi, ca atare, s-ar putea simţi jicnită dacă nu o mai am în listă. Or, eu nu am niciun motiv să o jicnesc, pentru că nu mi-a greşit cu nimic.

Doar mă gândesc la ea şi deja îmi pierd simţul raţiunii. Şi mă învârt în jurul cozii… În fine, nu ştiu ce naiba să fac. De când s-a măritat mă gândesc la treaba asta şi încă nu am găsit nicun răspuns, lucru care nu mă caracterizează. Aşa că întreb: citind despre ceea ce înseamnă ea pentru mine, tu ce ai face în locul meu? Mulţumesc.

29 Comentarii

  1. Mihai Todor 31 mai 2009 la 15:41 - Raspunde

    Bă, lasă fustele şi vezi-ţi de dizertaţie!!! Ce probleme (s)existenţiale au unii când e de muncă… 😛

    Dacă tot vă plăceaţi atâta, de ce pana mea v-aţi despărţit?

    PS: ar fi caterincă să citească articolul ăsta şi să te ia pe mess la întrebări… 😛

    • Robin Molnar 31 mai 2009 la 15:51 - Raspunde

      😆 Dude, nu există niciodată răspunsuri simple la întrebări de genul. 😉

      😆 Legat de întrebări pe messenger: that ain\’t gonna happen. 😆 It\’s so not like her. 😆

  2. Mihai Todor 31 mai 2009 la 16:00 - Raspunde

    Aha, deci o să te cheme la o cafă (adică suc) 😛

    Răspunsul la întrebarea de la sfârşitul articolului e simplu: delete + ignore (şi eventual schimbat şi numărul de telefon). Bine, eu unul nu aş putea să fac asta…

    (fi-ţi-ar autentificarea buşită care nu completează întotdeauna automat adresa de mail…)

    • Robin Molnar 31 mai 2009 la 16:19 - Raspunde

      😆 Dude, eu sper să nu mă cheme la nimic şi că a sa căsnicie merge bine. 😆 Şi-apoi de ce spui că e simplu dacă tu nu ai putea face asta? 😆

      • Mihai Todor 31 mai 2009 la 16:45 - Raspunde

        Pentru că e chiar simplu, conceptual vorbind 😛

        • Robin Molnar 31 mai 2009 la 16:51 - Raspunde

          😆 Dude, lasă teoria, că la aia îs şi io expert. 😆 Cu practica am oareşce probleme. 😆

  3. TNH 31 mai 2009 la 16:35 - Raspunde

    Eu zic să-ţi laşi inima să hotărască dacă raţiunea nu ştie ce să facă. Era un vers într-un cântec: \”Even getting hurt is important\”.
    P.S. Încă o idee: fă o listă cu cei mai importanţi 20 de oameni din viaţa ta, cere-le părerea şi numără voturile. Ei te cunosc cel mai bine şi poate judecă mai la \”rece\”.

    • Robin Molnar 31 mai 2009 la 16:43 - Raspunde

      :confused: Nici raţiunea şi nici pasiunea nu ştiu ce să facă, dar este un sfat bun. :confused: Getting hurt is out of the question. 😉

  4. TNH 31 mai 2009 la 17:17 - Raspunde

    Încă o chestie: chiar trebuie să te hotărăşti acum? Când vei fi pregătit o vei scoate din listă fără să te mai gândeşti. Aşa că nu-ţi mai pune atâtea întrebări şi lasă decizia pentru altă dată, că n-au intrat zilele în sac.

    • Robin Molnar 31 mai 2009 la 17:21 - Raspunde

      :confused: Păi asta fac de un an de zile, amân. :confused: Şi nu e stilul meu. Şi frământarea aceasta parcă îmi mănâncă nervii. :0

  5. Andrei 31 mai 2009 la 18:12 - Raspunde

    Esti mult prea romantic ca sa iti poti permite sa te indragostesti. La un moment dat, cand nu vei mai avea vreo legatura cu ea o sa iti dai seama ca iti e mult mai bine, dar daca ar fi sa vorbesc din perspectiva faptului ca iti inteleg dilema, n-o sa poti sa stergi nimic… o sa speri in continuare

    • Robin Molnar 01 iunie 2009 la 06:15 - Raspunde

      😆 Păi de mult nu mai avem nicio conversaţie, legătură, etc… 😆

  6. 314ra2 31 mai 2009 la 18:45 - Raspunde

    Eu vreau sa stiu care era vestea a 2-a

    • Robin Molnar 01 iunie 2009 la 06:17 - Raspunde

      Cred şi eu, că tu eşti mai curios din fire… 😀

  7. vanda 31 mai 2009 la 18:47 - Raspunde

    daca o s-o stergi, o sa-ti para foarte rau si oricum o sa cauti alte cai sa afli daca ii merge bine in casnicie sau nu… si o sa le gasesti, ca nu e greu… deci o scoti degeaba. eu zic sa n-o scoti… (si iti zic din proprie initiativa… eu l-am sters initial pe un fost care insemnase f mult pt mine, dar ma manca si mai mult sa aflu ce face, daca mai e cu respectiva etc., asa ca ma chinuiam sa gasesc alte cai sa aflu. i-am dat add din nou dupa o vreme, spunandu-i ca l-am sters din greseala. acum il am iar in lista, mai vbesc din cand in cand cu el, dar m-am linistit. nu ma mai intereseaza viata lui amoroasa…)

    • Robin Molnar 01 iunie 2009 la 06:20 - Raspunde

      :cheer: M-am gândit şi la asta şi este mâncărimea un risc pe care pot să mi-l asum. 😆

  8. lau 01 iunie 2009 la 11:38 - Raspunde

    sunt prima data pe blogul tau si nu pot sa zic decat ca i love it 🙂 in legatura cu povestea ta daca imi permiti un sfat eu una zic sa n-o stergi.nu se stie niciodata,poate i se face dor de tine si vrea sa vorbiti,sau se schimba ceva in viata ei-chiar daca nu trebuie sa-ti doresti asta-si va avea nevoie de tine.cu o persoana atat de importanta in existenta ta niciodata nu trebuie sa rupi definitiv legaturile…..te va macina mai rau lipsa ei din lista,crede-ma pe cuvant

    • Robin Molnar 01 iunie 2009 la 12:39 - Raspunde

      😆 Mulţumesc de sfat. Când voi lua o decizie o voi scrie pe blog. 😆 Mulţumesc frumos de aprecieri şi bun venit. 😉

  9. cipoc 01 iunie 2009 la 15:57 - Raspunde

    ce`mi place cand te imbarlici in vorbe
    foarte frumos ai scris matale

    • Robin Molnar 01 iunie 2009 la 16:55 - Raspunde

      😆 Şi mie îmi place să scriu. 😉 Din păcate muza mea lipseşte (cred că e destul de evident) aşa că nu prea am subiecte de genul acesta, care să necesite texte frumoase şi elaborate. :s

  10. puiu 01 iunie 2009 la 19:08 - Raspunde

    Eu aș face un experiment. Mental. În momentul în care aș mânui mouse-ul spre deletarea (știu că nu-i corect, da așa-mi veni :whistle: ) id-ului, aș încerca să-mi închipui fețișoara pe care-ar face-o 😉
    Cunoscând-o atât de bine, cred că nu e mare lucru acest exercițiu de imaginație….

    • Robin Molnar 01 iunie 2009 la 19:57 - Raspunde

      😆 Interesant exerciţiu. Trebuie să admit că la aşa ceva nu m-aş fi gândit niciodată… 😆

  11. Rolly M. 01 iunie 2009 la 21:47 - Raspunde

    Well, dear bro, nu te mai gandi la ea, nu are rost, tu suferi de unul singur. Cu cat inchizi mai repede capitolul asta de tot cu atat mai bine. A fost o experienta frumoasa si va ramane atat. FA si tu cum fac fetele: o saptamana cu unul , apoi o saptamana cu altul. Pana intalnesti una care sa merite si poti sa te opresti.
    Oricum , femeile nu iubesc niciodata cu puterea si daruirea unui barbat. Femeia si dracu…

    • Mihai Todor 02 iunie 2009 la 06:11 - Raspunde

      Uite un om înţelept. Ai toate respectele mele pentru ultima frază 😀

    • Robin Molnar 02 iunie 2009 la 07:42 - Raspunde

      Nu cred ultima parte. Din contră. Numai să fie iubire, nu rahat. 😉

  12. Molnar Bianca Andreea 02 iunie 2009 la 10:49 - Raspunde

    \”Oricum , femeile nu iubesc niciodata cu puterea si daruirea unui barbat. Femeia si dracu…\”
    Ce va tot dati raniti???? Pai daca nu stiti sa pastrati femeia de langa voi…Auzi la el. 👿 👿 👿

  13. vlad 13 noiembrie 2009 la 12:23 - Raspunde

    ba cum pot afla parola la id =CENZURAT= contactatima la id =CENZURAT= va rog ajutatima 🙁 🙁

    Editat de Mihai: Mă, da\’ ce te face să crezi că noi spargem parole pe aici?

  14. TNH 13 noiembrie 2009 la 12:42 - Raspunde

    Nu vreau nimic, doar mă dezabonez şi de aici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.