Dar plezneşte-mă mai des
Ieri ai mei au fost la un grătar de iepure iar eu nu m-am dus. Pentru că mi-e greu să ajung p-acolo. Mi-e aproape imposibil, din motive strict personale. Azi dimineaţă îmi spune taică-mio:
– A zis unchi-to că e păcat că nu mai umbli cu fata aia.
Simţeam cu mi se urcă sângele la cap. Mai bine îmi dădea un topor în moalele capului, era mai uman. Simţeam cum eram pe marginea prăpastiei, la un pas de o răbufnire epică de proporţii. Mâhnit mă şi gândeam:
– No shit, Sherlock. Acum şi-a dat şi el seama. Şi mai şi pică măgăreaţa pe mine, că cică eu nu mai vroiam.
Repede şi sigur revolta mă cuprindea. Era cât pe ce să încep să urlu ca dementul:
– Păi în puii mei, nu depinde numai de mine. Şi aşa mi-e greu să accept situaţia asta nasoală până la paroxism, bine că mai veniţi şi voi să suciţi cuţitul în rană. Nu-mi ajunge că de nenumărate ori pe zi am flashback-uri cu ea şi ălea – alea? Nu…
Nu e suficient că mă gândesc zilnic dacă îi este bine sau nu, dacă este fericită sau nu? Nu…
Trebuie din când în când ca unii să-şi dea cu părerea despre viaţa mea sentimentală de parcă eu nu aş şti care este situaţia. Puii mei, ştiu! De aia tac ca peştele-n acvariu. Ca să nu m-apuce depresia, că, dacă stau să mă gândesc bine, motive ar fi destule, unele extrem de bune. Cum ar fi că din punctul meu de vedere ea era perfectă pentru mine. Bine, din punctul ei de vedere se pare că eu nu eram perfect pentru ea. Numai gândul acesta mă face să vreau să merg în pădure şi să urlu.
Normal, mă abţin că sunt un om civilizat. Dar abţineţi-vă şi voi şi nu-mi veniţi cu sfaturi. Că mă duce mintea. Lăsaţi-mă să-mi văd de ale mele fără să vă băgaţi voi. Da, sunt supărat. Am impresia că sunt luat de imbecil. M-apuc să beau o bere de la Mihai Todor. Mersi, man.
lasa mai nu mai fi suparat! iti spun sigur ca nu se merita, cu ce drept isi da unchiul tau cu parerea???
😆 Paradoxul este că nu sunt supărat că nu e cu mine. O iubesc şi vreau să fie fericită. Iar ştiind-o fericită am parte de o umbră de consolare şi linişte sufletească. [Din ce scriu se pare că sunt un mare fraier. I don\’t care. This is how I feel and there\’s nothing one can do about it.] 😉 Mă oftică la maxim că alţii îşi dau cu părerea. Mai ales la nişte chestii elementare. :angry:
asta este adevarat. pe oricine oftica parerea altora, mai ales cind este gratuita.
dinh pacate se pare ca iar te-au hackelit astia..
😆 Corect. Ai spus-o mai bine decât mine. 😆
Sa cresti mare! Pareai nitel mai abatut azi… Ma bucur ca ti-am putut oferi ceva bun ca sa poti \’neca amaru\’ 🙂
Imediat ma apuc si eu sa il \’nec p\’al meu cu sora berii aleia, dupa ce halesc niste snitel cu cascaval 😀
😆 Păi no, dacă mă atacasem de dimineaţă… 😉 Şniţel cu caşcaval… 😆