De ce iubesc Transilvania?

Mâncare bună este peste tot. Om face noi, ardelenii, mâncăruri bune, dar fripturi ca în Sud sau ciorbe ca în Moldova clar nu știm să facem. Apoi, și la noi avem scursuri de oameni care mai de care, la fel cum avem și oameni senzaționali.

În general, nu pot spune că ardelenii sunt buni, dar cred că sunt decenți. Nu sunt nici prea pasionali, nici prea reci, decenți. Dar mai au ceva, și anume și-au păstrat tradițiile fără a fi conservatori. De fapt, pot spune că ritualul mesei l-am redescoperit în Ardeal, nu altundeva, deși nu neg că și-n ale părți ale țării varii familii l-au cultivat și păstrat.

De fapt, iubesc Transilvania pentru că este un loc decent. Nu este perfect, nu este idilic sau ceva, dar suma vectorială a ardelenilor dă o direcție acceptabilă ceea ce, având experiența altor țări și altor regiuni, mă face să conchid că Transilvania este un loc bun pentru oameni, primitor, decent, rezonabil.

De asta iubesc Transilvania. Pentru că, în ciuda a ceea ce se vede de la televizor, românii nu se omoară cu ungurii, nemții și ce alte popoare s-au mai perindat pe la noi, ci am învățat să trăim într-o armonie rezonabilă.

Iubesc Transilvania pentru că oamenii nu sunt câinoși. De fapt, cred că eu sunt cel mai câinos și mai de-a-mpulea clujean, încă incomplet asimilat. Să mă iertați. Apoi, iubesc Transilvania pentru că, în general, oamenii sunt normali la cap. Asta este, iubesc normalitatea.

Și mi se pare normal să nu-mi urle muzica vecinului prin pereți, să nu ne inunde mizeria pe scară, mi se pare normal să plătesc atât cât face, mi se pare normal ca mâncarea să nu fie expirată și să fiu tratat normal.

Oriunde altundeva, îmi spune inima, aș fi un cetățean de mâna a doua sau un fraier bun de muls. Dar aici, în inima Sa, sunt Om. Și iubesc.

Via Dan

10 Comentarii

  1. Marian 07 februarie 2012 la 11:55 - Raspunde

    Transilvania cred ca se poate bucura de cea mai cunoscuta zona a Romaniei de catre toti cei ce nu sunt din Romania.
    Insa multi dintre noi nu stim sa o apreciem.

  2. ocsike 07 februarie 2012 la 19:14 - Raspunde

    Na că am aflat de ce ai scris postul ăsta. Acolo lucrează un prieten de al meu, de aici din Petroşani, student.
    În spiritual articolului. Mie îmi place Transilvania din trei motive:
    1. Are munţi şi dealuri
    2. Oamenii sunt mai molcomi şi mai faini.
    3. Se face ţuică bună, nu poşircă.

    • Robin Molnar 07 februarie 2012 la 20:45 - Raspunde

      Eu l-am scris pentru că îmi place ideea. De vreo campanie nu știu nimic.

  3. Mihai Todor 08 februarie 2012 la 02:35 - Raspunde

    „mi se pare normal ca mâncarea să nu fie expirată” – Cred că ai uitat ceva 😉

  4. joita lucian 08 februarie 2012 la 16:15 - Raspunde

    Dragut…recunosc ca si eu ma topesc de bucatele …facute la Moldova…mai ales borsurile…care sunt fara concurent..parerea mea…mama era moldoveanca D-zeu s-o ierte…si ciorba ca a mamei nu mai face nimeni!

  5. Sorin 08 februarie 2012 la 18:08 - Raspunde

    Intr-adevar linistea si caldura pe care o gasesti in Transilvania este greu de gasit in alte zone ale tarii. Majoritatea prietenilor mei din afara Ardealului mi-au confirmat faptul ca in zona noastra parca se simte un aer mai primitor. Insa eu iubesc la fel de mult Moldova, Muntenia, Banatul si toate celelalte regiuni ale tarii.

    • Robin Molnar 10 februarie 2012 la 08:25 - Raspunde

      Oriunde te-ai duce, găsești lucruri și locuri frumoase.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.