Până acum uram prostia şi delăsarea dar de-acum încolo le voi urâ şi mai tare. Ştiu că este un sentiment urât, care te seacă pe interior, dar eu unul nu mai pot…

Săptămâna trecută am primit o invitaţie de la cel care mi-a fost profesor coordonator cât am lucrat la Universitatea Ulster, Campusul Magee, din Irlanda de Nord, invitaţia să mă înscriu la doctorat la ei. Mie şi lui Mihai ne place subiectul acesta, dar mai sunt şi altele (acesta şi acesta).

Marea mea problemă este că nu am banii necesari (în 3 – 4 ani cât durează toată treaba suma se ridică, din estimările mele, pe la 60,000 de euro cu taxe, cazare, etc) iar cum la ei totul se plăteşte şi, fiindcă vorbim despre un doctorat, cred că este evident ce taxe sunt.

De fapt pe mine asta mă oftică: unii nu mai ştiu ce să facă pentru a-şi completa educaţia iar alţii îi dau cu piciorul. Mie unul mi se pare nedrept, strigător la cer, revoltăror de-a dreptul. Aşa că nu pot decât să-i urăsc organic pe cei ce dau cu piciorul şanselor pe care le primesc.

În România sunt şomer de lux. În UK sunt un tip pe care l-ai vrea în laboratorul de cercetare la capătul tehnologiei! Să se mai mire cineva de ce ei o duc cum o duc iar noi de ce o ducem cum o ducem.