De fiecare dată când văd câte un om căutând în gunoi – și nu mă laud, doar stabilesc contextul – dacă am câțiva lei mărunți, îi ofer. Nu, nu dau bani la cerșetori, ci la cei care caută prin gunoi.

Deosebirea dintre un cerșetor și un om sărac ce caută prin gunoi este aceea că primul este asimilabil unui asistat social – dați-mi, faceți-mi! – în timp ce al doilea este asimilabil unui antreprenor care, confruntat cu o problemă, aplică o soluție. Din acest considerent le dau bani celor care caută prin gunoi: este un împrumut social, nerambursabil, față de un potențial agent economic sau om de afaceri.

Dilema mea apare, însă, din următorul aspect:

De fiecare dată când îi dau bani unui cerșetor, acesta îmi răspunde cu:

– Doamne ajută!

Auzind asta, mă înfurii în sinea mea:

– Spune-mi, te ajută Dumnezeu atunci când creștinii din jur te lasă să mori de foame, când aruncă resturile de mâncare laolaltă cu deșeuri nealimentare? Te ajută Dumnezeu, ținându-te în foame și-n sărăcie?

Revenind, de fiecare dată când ajut un om sărman și acesta îmi răspunde cu “Doamne ajută!”, dilema mea este dacă să-i spun, sau nu:

– Sunt ateu.

Omul este, și așa, sărac și lipsit de perspectivă. Să-i spun adevărul despre mine și să-i spulber și ultima fărâmă de speranță, aceea că eu nu cred că există Dumnezeu? Ce fel de om aș fi?