Două tristeți

Nu fac decât să mă acuz pe mine și doar să constat o stare de fapt. Și nu mă plâng, doar exprim o treabă care mă arde. Și nu, nu mă aștept să se schimbe nimic, vreau doar să-mi spun oful.

Dacă Shakespeare ar fi avut blog și ar fi scris în fața fiecărui articol “Advertorial”, sunt convins că nici dracul nu i-ar fi citit oprea pentru că, deh, s-a vândut. No, dacă făcea asta, sunt sigur că nimeni nu i-ar mai fi comentat opera, pentru că scria prea comercial.

Mai mult, fac pariu că dacă Ion Creangă ar fi scris în “Pupăza din tei” că și-a luat pupăza de la “Animale exotice domesticite” din Vaslui, nici dracul nu ar fi citit mai departe, că prea este reclamă ascunsă…

Văd că advertorialele mele, oricât de bune ar fi ele, sunt în general lipsite de comentarii și interacțiune, de parcă ar fi ciumate, de parcă nu contează că sunt muncite și documentate, oneste și verticale.

Sau poate îmi scapă mie ceva?

Mi-aș fi dorit, totuși, mai multă interacțiune la ele, pro sau contra…

A doua tristețe este că în proiectele care pentru mine înseamnă ceva, implicarea comunității din jurul blogului lipsește sau este, cel mult, dezamăgitoare.

Așa că mă întreb dacă nu cumva am eșuat în încercarea mea de a avea o relație normală, bidirecțională, cu voi, ceea ce mai departe mă face să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să-mi găsesc alt hobby decât scrisul pe blog.

P.S. Faptul că majoritatea blogurilor au problema asta nu mă încălzește cu nimic și deși alții poate au mai scris despre asta, la fel nu mă încălzește.
P.P.S. Întrucât nu acuz pe nimeni de nimic, în afară de mine, desigur, comentariile sunt închise.
P.P.P.S. Așa vor muri blogurile, când interacțiunea umană va dispărea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.