Esperance

Eram un copilaș, pe la vreo șase ani, când într-o carte de desenat am văzut două corăbii cu pânze, una dintre ele având inscripția aceasta în spate și care a fost a unui mare explorator (D’Entrecasteaux îl chema pe ăla, și avea de-a face cu explorarea coastei australiene la finele secolului al 18-lea).

În fine, în clasa a cincea profesoara de istorie ne roagă să ne împărțim în două grupuri, în funcție de rândul pe care stăteam. No, eu eram pe rândul al doilea. Apoi, profesoara ne spune să venim cu o idee de nume, pentru fiecare grup. Primii erau "Istoricii".

Eu, pentru grupul nostru, am propus denumirea de "Esperance", mi se părea genial de potrivită și de frumoasă. Profesoara, strâmbând din nas, spune că nu-i place, așa că grupul se va numi "Speranța". Vaca naibii, era profesoară de istorie și nu știa acest amănunt semnificativ.

Aproximativ acela a fost momentul când, cu dezgust, mi-am dat seama că unii adulți sunt doar nite idioți ipocriți.

2 Comentarii

  1. Graco 31 august 2010 la 14:06 - Raspunde

    Unii adulti, sunt atatia ipocriti incat ma simt inconjurata! De-abia astept sa plec din tara asta de prefacuti …

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.