Fiola, testerul și Poliția Rutieră…
Undeva, cineva avea musai nevoie de inteligența mea, numai că nu mă puteam urca băut la volan, fiindcă băusem niște Redds de merișoare cu câteva ceasuri înainte, așa că aveam și eu, la rândul meu, nevoie de o fiolă, sau de un tester de alcool.
Chestia este că mă simțeam OK, mă simțeam apt, dar rigid cum sunt într-ale respectării regulilor, am zis că nu mă urc la volan decât dacă sunt sigur că am alcoolemie zero. Vorba aia, era Sâmbătă seara. Cât de nenule ar fi fost șansele să nu fi ieșit rutiera pe traseu? Plus că este și o chestie de principii, la o adică.
Bun, zic, farmacia non stop e aproape, era noapte, apropo, așa că mă duc până la Remedia, să-mi iau.
– Bună seara, fiole pentru depistarea alcoolului aveți?
– Nu.
– OK, dar tester pentru alcool?
– Ce anume?
– Aparat de măsurat alcoolemia…
– Nu, îmi spune incredulă.
Duduii nici măcar nu-i venea să creadă ce vin clienții să cumpere de la farmacie deși, la o adică, mie mi s-a părut logic că acolo ar trebui să fie ceea ce-mi trebuia mie.
– Bine, zic, bun venit în Cambodgia, Papua, Noua Guinee. Ăștia pe aici fie nu beau deloc, fie beau dar nu conduc minim 12 ore după, fie – mai plauzibil – conduc băuți că-i doare-n schemă. No, ce-i de făcut?
Mă duc la cea mai iluminată benzinărie din oraș, un OMV unde două angajate stăteau de vorbă cam așa: unul era prietenul uneia și amantul alteia. Glumesc, n-am nicio treabă cu ei, cum nici ei n-au avut nicio treabă cu mine.
– Bună seara, zic, aveți cumva aparate de măsurat alcoolemia?
– Ce s-avem?
– Aparate electronice de măsurat alcoolemia.
– Nu ținem așa ceva, spune una dintre ele râzând, de parcă ceea ce spusesem eu era ridicolul cel mai ridicol.
– E simplu, îmi spune timpul: dacă ați băut, nu conduceți.
– Mărite și iluminate maestre ilustru, mă gândeam eu, în înțelepciunea Dumneavoastră infinită mi-ați spus care este sensul vieții pe Pământ: să nu se urce vietatea băută la volan. Știu, spun calm, chestia este că am băut aproape o bere după prânz, am mâncat între timp, acum este aproape miezul nopții, iar eu trebuie să ajung undeva cu mașina. Dumneavoastră ce ați face în locul meu?
Pauză.
Mă duc în autogară, la dispecerat, că era aproape:
– Bună seara, nu vă supărați…
– Bună seara, spuneți!
– Nu știți pe unde aș putea găsi o fiolă sau un aparat de testat alcoolemia? Mă gândesc că, fiind atât de mulți șoferi profesioniști prin zonă…
– Stați să sun. […] Nu răspunde. Încercați la o farmacie.
– Am fost la Remedia, e singura deschisă la ora asta, n-au.
– Poate la o benzinărie…
– Vin de la OMV. Nici acolo n-au. Dar vă mulțumesc frumos pentru amabilitate, spun în timp ce deschid ușa sălii de așteptare.
Bă, îmi zic, nu mă dau bătut cu una, cu două. Așa că mă pun la un semafor, pândind taximetriștii. După vreo cinci minute prind unul:
– Bună seara.
– Bună seara.
– Nu vă supărați, Dumneavoastră sunteți un șofer profesionist, poate mă puteți ajuta…
– Spuneți, cu ce vă pot ajuta?
– Nu știți de unde pot face rost de o fiolă pentru alcool, sau de un alcool tester?
– Ba da, de la Real, dar acum e închis.
– Și acum, pe noapte?
– Puteți merge la Poliția Rutieră la sediu, și să le plătiți fiola.
– Interesant.
– Sau puteți merge la spital, să vă recolteze o probă se sânge.
– Hait, mă gândesc, toate ca toate, suflu, plătesc, dar fără înțepături. Mulțumesc frumos, îi spun, m-ați ajutat foarte mult.
Pentru că eu nu mă urc băut la volan, pentru că analiza la spital ar fi durat prea mult, până la urmă a venit cineva după mine.
La niciun kilometru de OMV, văzând că Poliția Rutieră îl oprise pe un scuterist pe contrasens, îl rog pe om să tragă pe dreapta, să mă rog de polițistul de la Poliția Rutieră să-mi facă testul cu fiola pentru ca, în caz că-mi iese negativ, să merg cu Murgu și să nu mai facă omul un drum în plus, ca să mă aducă înapoi.
No, mă dau jos din mașină, traversez, mă apropii din spate de mașina poliției, luminile albastre mă cam orbesc, mă apropii de polițistul care venea din fața mașinii spre mine:
– Bună seara!
– Bună seara, îmi răspunde.
– Vă rog frumos, zic politicos, îmi puteți face și mie testul cu fiola?
– Poftiți?, îmi spune incredul.
– Știți, aș avea treabă cu mașina, am băut o bere la prânz, am mâncat între timp… Ați putea să-mi dați o fiolă să suflu în ea? V-o plătesc.
– Am fiole. De-alea bune, nemțești, nu dau greș. Dar nu vă pot da.
– Am înțeles.
– Să vă spun și de ce nu vă pot da.
– Vă rog!
– Dacă Dumneavoastră aveți alcoolemie, eu trebuie să justific. Iar cum se testează doar șoferul…
– Am înțeles. Mulțumesc frumos, oricum.
Dau să plec:
– Nu v-ați urcat băut?…
– Nu, de aceea mă și duce cineva.
– Bine. Să știți că dacă aveți dubii, mai bine nu vă urcați…
– Firește, de aceea și caut o fiolă sau un tester de alcool prin tot orașul…
No, nu cred că domnul polițist a pățit prea des de-astea, să vină unul noaptea să-l roage frumos să-i facă testul de alcoolemie. Nu cred. Pesemne nici dumnealui nu-i venea să creadă. Se vedea pe chipul dumnealui treaba asta.
Bineînțeles, chiar luni, acum o săptămână, am văzut la real,- Hypermarket în Cluj un tester de alcool la 19 lei. M-am uitat la el, dar mi-am zis:
– N-are rost să stric banii, că eu oricum nu mă urc la volan după ce am băut.
Mi-am luat ieri de la real,- Hypermarket Deva, cred că numai ei au, dintre ăștia mai cunoscuți. Cu 29 de lei, că prostia se plătește suplimentar.
De aia zic: sfatul meu este, dacă aveți permis, să puneți un tester de-ăsta în mașină, lângă trusa de prim ajutor, că nu se știe niciodată când trebuie să afli dacă ai alcoolemia zero, ca să pleci la drum.
În fine, mă și mir cu de domnul polițist nu m-a luat la secție, să vadă dacă am fumat ceva ilegal, vorba aia.
Voi ați avut vreodată nevoie să vă urcați în mașină, deși în prealabil, cu ore multe înainte, ai băut? Cum ați rezolvat-o?
Da, nu am auzit pe cineva sa faca asa… Esti foarte corect.
Chiar pe panta descendentă de corect, nu? =))
Mie mi s-a întâmplat să beau după-amiaza o bere și noaptea m-am urcat la volan, uitând că de fapt am băut. Mi-am adus aminte pe drum, când era prea târziu să mă întorc. Am ajuns la destinație transpirat tot 🙂
Și eu tot stau în dubii dacă să-mi iau unul sau nu … mai ales că beau destul de rar.
Ia-ți! Mai puține emoții, mai multă plăcere de a conduce.
Ha, ha, ha … as fi vrut sa-i vad fata politistului …
Era puțin crispat, puțin șocat…
Robi dragule … povestea este amuzanta … in rest ma faci sa zambesc.
😀 E de bine sau de neutru?
Eu nu am probleme de genu asta ..ca la cat beau eu…adik deloc..nu duc dintr-o bere ma imbat…
Dintr-o bere îmi umplu o carie de la măsea. =))