Laptopul, tableta și telefonul pune -le într-o ladă de control. Geaca și ghiozdanul într-alta.

Nu am lichide.

Ridică mâinile și stai nemișcat. Lasă mâinile și stai nemișcat. Ia loc pe scaun, că poate ai obosit după cursa de șobolani. Te-ai descălțat? Bun, stai să te caut la gambe.

Ridică-te, urmează percheziția corporală. Acum o să te controlez la subțioară, să storc un pic de transpirație din tricou. Iar acum o să te ating pe spate, să văd dacă îți cresc aripi.

Și acum îmi voi pune mâinile în jurul taliei, încet.

Tipul ăsta de mă controlează îmi explică ce îmi face, ca să nu mă sperie.

Jur, data viitoare voi spune că sunt homosexual pentru ca astfel de intruziuni în spațiul personal să nu mai aibă iz de viol.

La cursa dinspre Munich, în afară de un pasager, toți, restul, eram români, toți ITiști, toți lucrând în Cluj. La îmbarcare, un tânăr se oprește în ușa avionului, se uită în spate și întreabă:

– Ce facem, ne întoarcem în 1990, sau îi așteptăm pe ai noștri aici?

Când am ajuns eu la coadă, pentru că nu am prins faza, ci ecoul ei, încă se mai discuta despre asta.

Pe avion era o trupă de oameni cu tricouri la fel. Se pare, după ce am vorbit cu unul dintre ei, că erau o trupă de tătici care își duceau copiii la schi, în Austria, în timp ce mămicile au rămas acasă, sâ se relaxeze, fără pitici pe cap. Frumos, practic.