Io-s un tip mai aspru, că doar îs de la munte. Şi doar arareori mi-a fost dat să văd ceva care să mă înduioşeze la maxim, evident, în afară de frumuseţea vreunei zâne.

Duminica trecută am fost în Real 1 din Timişoara unde este şi un magazin cu animale de companie. Şi intrăm în magazin. Acolo l-am văzut jucându-se cu toţi clienţii, pe rând. Atât de vesel era încât pur şi simplu m-a uimit de emoţie.

Aici l-am vânat că nu stătea deloc locului.

Aici se lipise de picioarele mele şi se zbătea extrem de bucuros.

Am rămas efectiv şocat de atitudinea prietenoasă a căţelului. Dar cel mai tare m-a şocat felul în care a reacţionat acesta când vânzătoarea l-a băgat înapoi la locul lui. L-a luat în braţe şi l-a pus într-un fel de acvariu triunghiular măricel dintr-un colţ. Când s-a văzut înăuntru căţelul s-a supărat brusc şi dând cu boticul de geam schelălăia într-un fel care efectiv mă durea. Parcă-l şi auzeam spunându-i doamnei:

– Dar nu, nu mă băga acolo singur. Nu! Te rog, nu! Promit să fiu cuminte şi să mă joc frumos cu oamenii. Nu vreau să stau singur! Nu, te rog, nu. Mie îmi plac oamenii şi promit să nu-i muşc şi nici să fac mizerie pe jos. Te rog, vreau afară. Te rog… Nu vreau singur, nu… Nuuuuuuuuu…

Să-mi dea lacrimile nu alta, aşa, Duminica în amiaza mare de faţă cu atâta lume. Dar nu-mi păsa. Chiar îmi place căţelul ăla. Jur că dacă aveam casa mea şi cei 1450 de lei cât costă, jur că îl luam. Să fie al meu! Să ne jucăm!

Frumos căţel. Cel mai frumos căţel. Îl vreau.