În Timişoara sunt câţiva (mai mulţi) porumbei. Nu ştiu să spun ce-i cu ei, dar într-o zi am văzut un bătrân care de-abia se târa cu bastonul cum se apleacă peste o ţeavă şi goleşte conţinutul unei plase cu resturi de pâine uscată într-un vas improvizat.

Vasul ăla improvizat era, de fapt, o groapă în pământ. Şi bătrânul se apleca cu greu iar porumbeii aşteptau cuminţi pe bloc…

Sunt plăcut surprins să văd că există oameni cărora le pasă de păsările din cartier, păsări care sunt atât de frumos de privit. Este o bucurie să-i hrăneşti. Desigur, dacă le arunci mâncarea direct pe jos, întreagă, există riscul să vină o vrâbiuţă sau vreo rândunică cu Mach 5 şi să le-o fure.