No, nu sunt canibal, nu la asta mă refer (deși ar fi interesant de văzut cine ajunge pe această pagină căutând niște cărniță dulce, de mâncare). Să detaliez un pic la ce mă refer. No, luam cina în oraș și am văzut că, printre alte chestii, acolo aveau și cârnați de Hațeg, prăjiți.

Dacă nu cumva sunteți de prin județul Hunedoara, nu prea aveți cum să știți cum sunt ăia. Sunt, cum să spun (?), ca niște virșli prăjiți, doar că sunt din porc și, evident, sunt mai groși, de genul cârnaților trandafir. No, cel puțin așa îi face unchiu-mio, care nu face cârnați doar așa, de dragul de a face, ci pentru că știe să-i facă buni și nu-și bate joc.

Carnea este selecționată atent, normal, dar tot secretul constă în condimentele pe care le bagi în acel cârnaț, respectiv cum și cât îl afumi. Din partea mea să mănânce toată lumea mizeriile alea de cârnați de Pleșcoi, mie să mi-i lăsați cârnații ăia de Hațeg, că ăia sunt cei mai, dar cei mai buni.

No, așa cârnați fac și părinții mei, buni cu spume. Bine, dezavantajul este că nu rezistă, fiindcă se consumă repede. N-ai cum să nu faci niște sarmale Dumnezeiești. Dar mă abat. Gustul cârnaților ălora este, dacă vreți, gustul familiei mele. Când mă gândesc la sărbătorile de iarnă, la cozonac și la tihnă, inclusiv la cârnații ăia mă gândesc.

Azi luam cina care conținea și nite cârnați din aceia și mă gândeam la familie, la cârnații ăia de Hațeg, la bunătăți, la seara aia când unchiu-mio m-a pus pe mine și pe văru-mio să păzim virșlii care erau la afumat, de ne-a dat câte o jumătate de pită și un borcan de muștar, să nu ne grețăluim… Ăia au fost cei mai buni virșli. Da, cei mai buni virșli sunt ăia călduți, după ce au stat un pic în afumătoare.

Unchiule, de-abia aștept să ne vedem la iarnă, să tranșăm problema porcului.