În timp ce mă pregăteam să-mi termin treaba, acum, pe seară, făceam un pic de karaoke. No, și cum cântam eu însuflețit bine de tot la gândul că într-o oră o să plec acasă, numai ce aud, în fundal, alarma de la birou, armându-se.

Pfuai, știți cum am sărit de pe scaun și am făcut sprint prin birou? Nu cred că vă puteți imagina un urangutan de 100 de kilograme alergând prin birou ca Michael Jordan dar, normal, mai încet. No, nici n-am avut timp să respir când, trecând în viteză pe ușă, văd ecranul alarmei cum indica 2, 1, 0… Mă rog, indica deja 1 (spre zero), dar am zis că să fiu mai explicit.

Femeile de serviciu, cele care au activat alarma, se uitau curios la mine. Când m-au auzit fugind au crezut, inițial, că vine cutremurul. Apoi că se rostogolește ceva pe scări. Apoi s-au mirat că io eram în aer, dar nu respiram, să nu-mi încetinesc sprintul.

V-am spus că mă simt din ce în ce mai bine?: