Astăzi m-am plimbat, ca în fiecare week-end, prin Timişoara, să văd şi eu câte ceva din oraş şi pentru cultura mea generală. Am făcut poze la câteva clădiri, etc.

Câteva ore am hoinărit liber şi singur huhurez şi nimic nu mă deranja. Desigur, la un moment dat am obosit şi eu şi m-am întors spre casă. Pentru că nu sunt chiar din Căşneaţa de Munte (localitate fictivă) m-am ferit să fumez pe stradă şi, cum plămânii cereau, m-am oprit prin Parcul Culturii (Rozelor). Mare greşeală. Thriller.

Intru în parc cu o stare de bine. Îmi era atât de bine încât mi se fâlfâia complet de ceilalţi oameni (trebuia să mint?). Caut cea mai retrasă bancă de pe o distanţă de 50 de metri şi mă pun pe ea. Îmi aprind o ţigară şi trag din ea extrem de liniştit. Între timp citesc şi mailurile şi aproape că terminasem ţigara când…

Când lângă mine apare un tip vai steaua lui. De la o poştă i se citea inteligenţa inferioară, cu un IQ de 38. Hai să zicem 40, treacă de la mine. [Ioana, ştiu că la aşa un IQ retardul este grav, că doar râdeai aseară când ţi-am spus că-l am mai mare de 40 şi tu spuneai că ăsta nu e motiv de laudă. You sadly missed my point..] Fix de el n-aveam chef. Se uită la mine cu nişte ochi albaştri prin care se vedea Parisul şi spune:

– [Cred că am o faţă de om mult prea paşnic şi înţelegător că altfel nu-mi explic.] Eşti om bun?

– [Hai moşule, cântă la altă masă.] Nu.

– Dar te văd un om educat.

– [Dacă nu erai tu să mă lauzi chiar mă lua depresia.] Sunt.

– Am şi eu o problemă.

– [Să vezi a naibii coincidenţă cum a rămas omul fără ţigări.] Spune.

– Te văd fumând…

– [Eh, după cum spuneam…] Ia o ţigară.

– Se vede că eşti un om bun şi sincer.

– [Hai, lasă periatul că nu e cazul.] OK.

– Îmi aştept prietena.

– [Nici eu nu-s rupt din soare dar când mă uit la tine îmi dau sema că a fugit de a mâncat pământul.] Şi eu [Am minţit. Şi ce? Am circumstanţe atenuante.].

– La mine n-a venit.

– [Spune-mi ceva nou] Nasol.

– Trebuia să vină de la Suceava şi să ne întâlnim la ora patru şi cinci.

– [Am eu o idee când o să vină. Cum sună: "niciodată"?] Naşpa.

– Cât este ceasul.

– [Am precizat că urăsc prietenoşii?] Cinci şi cinci.

– Şi azi e şi ziua mea.

– [Înţeleg. Azi faci o oră de când n-ai mai băut, sau cum?] Felicitări.

– Fac 49 de ani.

– [Nu văd relevanţa, moşule.] Foarte bine.

În timp ce se pune lângă mine pe bancă, extrem de agasat şi de oripilat, observ că era, pardon de expresie, tot pişat pe el. Clar mi-a sărit cheful de a mai vorbi cu cineva vreo 3 luni şi, sincer, îmi vedea să fug.

– Dacă nu vine azi prietena mea o să vină mâine, îmi spune în timp ce mă ridic de pe bancă să plec naibii.

– [Anglofonii numesc asta drept wishful thinking.] Foarte bine.

– Am să vin şi mâine să mă întâlnesc cu ea.

– [Tataie, de câte zile spui treaba asta?] Foarte bine.

– Mai am o problemă, îmi spune venind după mine.

– [Bă, până la bani, că nu-ţi dau nici dacă te arunci în Bega. În general nu dau doi bani pe oamenii ca tine şi mărunt de 1 ban n-am.] Mă oboseşti şi nu e cazul.

– Uite, vine prietena mea de la gară şi vreau să îi dau şi ei o ţigară.

– [Uite lipitoarea cum se linguşeşte. Am o dilemă: dacă nu îi dau nu mai scap de el. Dacă îi mai dau o ţigară şi obţine ce vrea aş putea scăpa mai repede de el.] Bine, fie.

– Hai că te văd educat. Îmi dai şi mie un sfat?

Şi se apropie de mine de m-a luat o scârbă de nu pot s-o descriu. La mine spaţiul intim ce nu trebuie în niciun caz violat fără permisiune este de un metru, că io am crescut la munte şi noi stăm mai răsfiraţi. Ăsta era la vreo 25 – 30 de centimetri de mă iritase într-un asemenea hal încât îmi venea să-l pocnesc instantaneu. Totuşi nu e rezonabil să-l căsăpeşti foarte brutal pe un om doar pentru că e bădăran prost crescut prea prietenos. Mă abţin cu greu.

– [Hai mă moşule că mi se rupe mi se-ndoaie mi se freacă între coaste de problemele tale. Le am şi eu pe ale mele.] Nu, nu dau sfaturi.

– Ce zici ea poate să mă treacă temporar în contract?

– [Serios că nu mă interesează.] Ce contract?

– Păi unde stă ea în chirie în Suceava.

– [Nu sunt geniu dar părerea mea umilă este că dacă nu a venit la întâlnire şansele ca ea să te treacă în vreun act sunt… nule]  Dacă vrea, poate.

– Mulţumesc. Aşa mi-a spus şi poliţia.

– [Ce faci, bre? Te joci cu nervii mei? Dacă ştiai la ce m-ai mai întrebat?] Bine.

Deja mă simţeam claustrat, deşi eu nu sunt claustrofob. Nu-mi ieşea din retină imaginea permanent arsă în memorie cu cracii pişaţi. Mă şi gândeam că îi dau un cap în gură, că tot era la îndemână şi termin naibii cu el. Nu sunt violent. Dar nici nu suport prea bine anumite treburi.

– Văd că nu m-ai recunoscut, îmi spune în timp ce se ţinea ca lipitoarea de mine.

– [Bă, dar nu mă laşi?] Nu.

– Eu cânt la biserica de lângă Piaţa Operei.

– [La Catedrală, vrei să spui. I couldn’t care less.] Nu mă interesează. Eu nu merg la biserică.

– Eşti ortodox?

– [Ăsta e cel mai mişto subiect de discuţie între necunoscuţi.] Da.

– Şi de ce nu mergi?

– [Hai să nu o dăm în filozofie, moşule, că te bag în buzunar. Plus că eu consider că fiecare să-şi ţină religia şi trăirile religioase pentru el.] Nu vreau.

– Te deranjează afacerile?

– [Nu bă, că io-s un dobitoc, o oaie indoctrinată şi-l las pe preot să facă ce vrea din mine. Not.] Da.

– Şi totuşi, de ce nu mergi?

– [Pentru că nu pun semnul egal între Biserică şi Dumnezeu.] Pentru că nu vreau.

– Dacă îţi dau ceva mergi?

– [Ce faci, moşule? Mituieşti enoriaşii?] Nu, îi răspund în timp ce mă îndepărtez mai mult de el.

– Uite, îţi dau asta, îmi spune scoţând o icoană din buzunar.

– [Bă, dar nu mă laşi cu dumele astea? Ce anume nu pricepi din "Nu vreau"? Trebuie să-ţi şi desenez?] Nu, mulţumesc. Dă-i-o cuiva căruia să îi şi poarte noroc.

– Nu vrei?

– [Ce-i cu faţa asta perplexă?] Nu, mulţumesc.

– Eşti un om rău, să ştii.

– [Oh, da, dacă un om de talia dumitale îmi spune că sunt rău, atunci e clar că sunt lucrarea diavolului. Totuşi, acum 5 minute ai spus că sunt un om bun…] Nu, nu sunt, îi spun în timp ce mă car de acolo plin de greaţă.

La naiba, urăsc genul ăsta de oameni pentru că nu poţi scăpa politicos de ei iar eu nu vreau să fiu mârlan. Şi, din cauza faptului că acea creatură dezgustătoare stătuse atât de aproape de mine, mă simţeam cumva agasat, violat… La naiba cu bunele maniere. Câteodată trebuie să fii bădăran frate. Cu nesimţiţii nu poţi altfel.