Îmi amintesc de lucrurile mici
Azi dimineață, cei de la Rock FM au întrebat ce muzică a avut fiecare pe primul disc de vinil, pe prima bandă de magnetofon sau pe prima casetă. Am intrat și eu în horă, doar știți că sunt implicat în viața mea:
Când ne-am luat primul casetofon, tata ne-a spus că ne ia la fiecare câte o casetă, cu ce vrem noi, numai să-i scriem pe hârtie ce. Frate-mio geamăn și-a luat Michael Jackson, iar eu Scorpions (pe care, mai recent, i-am văzut în concert la Cluj).
Vă amintiți cum era pe vremea aia? Ce drame se desfășurau când banda era prinsă de mecanisme? Sau când, din greșeală, înregistrai peste? Sau când, cu emoție, îți împrumutai caseta la cineva? Mă rog, parcă pe vremea aia, petrecerile copilăriei aveau și o altă dinamică, de obicei oscilând între tort și muzică.
Oare cât a durat până să ajungem oameni mari?
A durat până la primul loc de muncă. Atunci cred că se pierde copilăria.
Cum așa?
totul s-a naruit dupa terminarea facultatii si am intrat in cruda realitate: m-am angajat
oamenii nu mai radeau impruna, radeau unul de celalalt,
oamenii nu mai discutau, vorbeau unii despre ceilalti…
Era ceva job de birou?