Din fericire, au început să ajungă și la noi, destul de repede, lucrurile bune. Iar unul dintre aceste lucruri bune este obiceiul cumpărătorilor și disponibilitatea unor restaurante de a oferi mâncare în așteptare.

Mecanismul este destul de simplu. Mergi la restaurant să mănânci și, dacă-ți permiți, comanzi mai multă mâncare, specificând ce să-ți fie adus și ce să rămână în așteptare astfel, oamenii care trăiesc semnificativ mai puțin prosper decât tine, au și ei șansa, dacă destulă mâncare în așteptare este comandată, să mănânce și ei ceva.

Amu, partea cu cafeaua în așteptare mi se pare o inepție, întrucât cafeaua este un viciu, spre deosebire de mâncare, care este o necesitate fiziologică.

Dar, chiar și așa, pot să înțeleg cum oameni care n-r avea de unde să dea între opt și zece lei pe o cafea la mall, s-ar bucura să trăiască și ei bine, pe picior mare, măcar cât timp sorb la cafeaua aia. Înțeleg chiar și aspectul de finețe, conform căruia sorbitul unei cafele mai scumpe acoperă nevoia fiziologică de a te simți apreciat sau valoros. Deci, chiar și când vine vorba de cafea, nu este complet o porcărie.

Pe de altă parte, mă gândesc la ce spunea nautilul, înr-un comentariu de aici de pe blog:

Prin 2007, nişte cocalari împuţiţi de reporteri făceau haz de faptul că într-un mall de la Cluj nişte babe amărâte cu broboadă pe cap veniseră să vadă despre ce e vorba, şi că au pierdut câteva ore bune pe acolo fără să cumpere nimic (nici nu aveau cu ce).

Niciunuia dintre patronii de magazin sau de cafenea de acolo nu i-a dat prin dovleacul dintre urechi ideea să le ofere câte un suc, o gogoaşă sau o cafea, ceea ce demonstrează lipsa lor de caracter.

Dar faptul că lighioanele de reporteri tratau prezenţa băbuţelor acolo drept ceva comic (şi au mai chemat şi pe un psihopat… psiholog să îşi dea cu părerea despre “motivele pentru care mallul e ca uliţa mare din sat”) nu demonstrează lipsă de caracter. Caracter aveau. Undeva pe la nivelul melcului fără casă care trăieşte prin canale.

~Nautilus

Cred că este evident ce ne arată asta, nu?

Apoi, cine-i protejează pe cei care ar vrea să mănânce i cărora li se închide ușa în față? Adică, cine verifică dacă mâncarea în așteptare chiar este oferită, iar nu păstrată de local sub formă de profit? În mod normal, protecția consumatorilor ar trebui să o facă, întrucât mâncarea este plătită dar oare avem mecanismele legale sau administrative să facem asta?

Adică ideea cu mâncarea în așteptare este atât de decentă, încât s-ar putea să atragă și mulți imbecili impostori care să ia banul și atât, să nu ofere nimic, abuzând sistemul. Or, cu ei ce facem?