Între impostură şi ruină

Am o dilemă. Şi dilema mea nu-i mică. Am ajuns să mă cred Ştefan Bănică. Lăsând gluma la o parte sunt prins în ceva nasol. Am două opţiuni teribile: să pretind fals (adică să fiu impostor), ceea ce nu vreau. Sau să stric, să risc să ruinez ceva frumos, ceea ce iarăşi nu vreau.

De parcă asta nu ar fi de ajuns situaţia se complică şi mai mult datorită diverşilor factori care îmi afectează viaţa, iar complicarea asta este descrisă de efectul bulgărelui de zăpadă (care creşte, creşte, creşte). Şi e groaznic să fiu prins între ciocan (principii) şi nicovală (nevoi).

Consider că nu este corect să pretinzi fals. Adică nu este corect să spui doar o jumătate de adevăr şi că adevărul are valoare doar atunci când este spus pe de-a întregul. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte acest adevăr este prea greu şi poate rupe, poate nărui.

Din păcate n-am fost dăruit cu harul de a putea trăi în minciună şi tare mi-e teamă că sinceritatea cu care îi tratez pe cei din jur, de data asta, s-ar putea întoarce împotriva mea. Şi, într-un fel, este un nenorocit de coşmar repetitiv, pentru că nu este prima dată când sunt victima propriei mele conştiinţe.

Vă daţi seama că situaţia este agravată suplimentar şi de ceea ce înseamnă acel om pentru mine. Dacă n-ar fi însemnat nimic atunci n-aş fi avut problema asta. Or, eu acum păşesc nesigur, pentru că nu înţeleg care este valoarea rostirii adevărului atunci când acesta riscă să dărâme ceva construit în ani de zile.

Oricât de hidos ar suna, am ales să spun adevărul de care, ca un idiot ce sunt câteodată, mi-e jenă. Nu cred că rostirea acestui adevăr ar putea duce la ceva frumos (nu văd cum), dar trebuie să-l rostesc, dincolo de orice riscuri, pentru că nu pot să trăiesc decât în adevăr. Şi mă cam doare asta, pentru că nu este corect ca omul respectiv să sufere din cauză că eu nu pot să trăiesc decât cu adevărul.

Să nu pretinzi fals faţă de aproapele tău sufletesc, spune un principiu de-al meu. Mi-ar fi mai uşor dacă nu l-aş avea. Dar îl am. Am principii şi trebuie să trăiesc cu ele. Refuz să fiu un impostor. N-o pot face pentru mine şi n-o voi face pentru nimeni altcineva (ştiu că sună egoist dar rostirea adevărului este o bună dovadă de dăruire).

Aş vrea să cred că îmi scapă ceva, dar nu văd ce. Văd, însă, că în ambele cazuri am numai de pierdut foarte mult (asta ca să nu spun că risc să pierd tot frumosul de care cu umilinţă mă bucur în prezent). Dacă n-aş acţiona situaţia ar fi momentan neutră, dar s-ar agrava în timp (plus că impostura nu este o opţiune viabilă pentru mine). Ştiu, am prea multe dileme şi paradoxuri şi alte cele. Ăsta-s eu.

Tu, stimate cititor, ce ai alege? Am nevoie să ştiu ce ai alege.

6 Comentarii

  1. Bogdan 11 august 2009 la 16:27 - Raspunde

    Dupa un timp de gandire si reflectare, singur, undeva pe malul unui rau sau ma rog, in pustietate cred ca as alege adevarul. Dureros, trist, taios.. dar iti ramane speranta ca in timp acel om o sa inteleaga exact chinurile si indoielile prin care ai trecut. Iar daca esti un om asa cum imi imaginez eu, inseamna ca sunt sanse sa ai in preajma oameni care gandesc poate la fel ca tine sau cat de cat apropiat.

    • Robin Molnar 12 august 2009 la 06:13 - Raspunde

      😆 Nu numai că a înţeles exact chinul meu, dar l-a şi prevăzut dinainte… 😆 Bine, nu putea fi evitat. 😆

  2. Bogdan 12 august 2009 la 06:28 - Raspunde

    \”eram precisa..!\” vorba marmotei, sper ca toate sunt ok acum. 😀

  3. TNH 12 august 2009 la 19:10 - Raspunde

    In cazurile astea fac lucrurile astfel incat sa nu-mi para rau ca am facut/nu am facut ceva. Este principiul pe care il numesc \”Fara regrete\”: aleg varianta care nu-mi aduce remuscari si nu ma mai intreb ce ar fi fost daca as fi ales altceva.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.