Ieșisem de la muncă și încă era soare, iar în suflet purtam o dulce adolescentină sete de poezie ce mă purta ușor între Minulescu și Bacovia, însă un regret mai vechi mă apăsa și nu puteam a-l domoli atât de facil…

Ca atare, m-am tras deoparte pe trotuar, am căutat un anticariat pe telefon, am sunat, mi-au dat adresa și, în zece minute, eram fericitul posesor al unui volum din operele lui Shakespeare pentru că regretul meu era acela de a nu-mi aminti în întregime sonetul de la începutul dramaticei opere Romeo și Julieta.

La anticar, însă, într-o încăpere cu început de mucegai în care cărțile au luat în stăpânire totul, lăsând doar înguste culoare de trecere pe alocuri, cărți care troieneau atmosfera înăbușită precum acum o lună zăpada troienea sudul țării, am făcut o fază drăguță, glumeț, după cum mă știți:

– Uitați, este o traducere bună, realizată de Șt. O. Iosif și revăzută de Al. Philippide, spune anticarul.

– Frumos, îi răspund.

– Și are și aparatul critic!

– N-am nevoie, sunt cu aparatul critic la purtător, doar am terminat liceul.

Domnul respectiv, trecut bine de prima tinerețe, a izbucnit în hohote:

– Sunteți extraordinar de simpatic! Asta chiar n-am mai auzit-o.

Am ieșit pe ușă râzând și eu și fiind un pic mai aproape de fericirea ce, nu peste mult timp, m-a cuprins pe o bancă iluminată de soarele ce zorea să apună și unde mi-am rezemat gândurile vreme de două ceasuri, sorbind din povestea de dragoste, ură și prostie a celebrului dramaturg englez.

Voi cum v-ați petrecut venirea primăverii?