Am reuşit nobila performanţă, demnă de cartea ororilor, să răcesc. Şi am răcit destul de bie, încât de dimineaţă m-am trezit cu respiraţia greoaie, strânsoare în piept şi alte asemenea simptome maniaco – depresive.

Performanţa constă în faptul că nu mi-a luat decât vreo oră şi jumătate să răcesc, cât am scris articolul numit Nostalgie. Se făcea că aseară îmi era cald şi am stat la computer doar în slipi, cu geamul deschis. Era seară, toamnă, răcoare şi no, păţăşti. Acum mă dreg cu un ceai instant de Coldrex Max Grip, poate reuşesc să scap sau măcar s-o scurtez, că mai am treabă.

Urăsc să fiu bolnav, să fiu răcit. Mă disperă senzaţia continuă de jeg datorată transpiraţiei abundente dată de medicamente. Nu suport să am pielea lipicioasă şi fac spume ca apa în cascadă. Parcă aş sta sub duş non stop.

Asta este, niciodată nu mă învăţ minte!