Vineri seara am fost in Janis Stuf, un fel de cârciumă cu pretenții de club. Dau să intru, văd că se plătește bilet:

– Bună seara. Cât face?
– 10 lei.
– Și cât e consumația?
– Nimic.
– Păi și atunci?
– E club.

Nu sunt născut și crescut la Versailles, nu sunt un tip exagerat de pretențios, dar ăla nu este club. Nu cu jegul ăla pe jos. OK, ar putea deveni club, dacă ar descoperi apa, detergentul, mătura și mopul. Îi plătesc fetei care tăia biletele și intru înăuntru. OK, muzica era bună, pe gustul meu. Desenele de pe pereți, cu pretenții de ??? mi se păreau puerile.

Nici n-am apucat bine să intru în bar, că deja o serie de priviri feminine mă scanau insistent. Cred că era single’s night sau Desperate Housewives în versunea live. Am fost crunt dezamăgit. O pradă prea ușoară înseamnă, invariabil, fercire și minte puțină. Le simțeam pe majoritatea fetelor de acolo (știu că sună pretențios, dar nu este, am instincte bune) și pe la ora 0 puteam să plec, dacă vroiam, cu oricare fată de acolo (bine, aici exagerez puțin). Știam, și acum sunt 100% sigur, că noaptea, când femeia este singură de prea mult timp, eu sunt cel mai frumos dintre bărbați, mai ales dacă sunt acolo lângă ea.

Mă așez frumos la o masă, îmi dau geaca jos de pe mine, merg la bar și-mi comand o bere care, fie vorba între noi, mergea ca unsă. Îmi dau seama că aștia au garderobă pe aici, așa că mă duc să-mi las geaca. Îmi mai iau o bere și constat că ăștia au și bere la metru. Fetele cu care eram aveau chef de dans, așa că eu mă pun la o masă cu "volumele" și mă apuc de "citit".
Și citesc eu așa, metrul ăla de proză ușoară, din colecția Ursus, până pe la vreo 4,30. Apoi le conduc pe fete și merg și eu acasă. Pot spune că eram într-o stare destul de bună, ținând cont de cantitatea de "literatură" consumată. Vreau să fac un duș, dar apa caldă este maronie așa că o las baltă și mă pun să mă culc.

Mă trezesc într-o liniște deplină, pentru vreo trei secunde, apoi mă lovește mahmureala. Rău. Foarte rău. Simeam capul cum îmi plutește ca într-un fel de soluție vâscoasă. Brusc mă ia o greață intensă și indescriptibilă, cum n-am mai pățit până atunci. Parcă nu mai aveam nici vlagă, nici liniște, nici nimic. Mă ridic cu greu din pat, să caut ceva de băut, nealcoolic. Atunci văd o sticlă de suc de lămâie semi-contrafăcut, de genul 2,3 lei la 3 litri pe care-l beau când apa de la robinet devine groaznică, făcându-mi cu ochiul de lângă birou. Pășesc atent, cu doar un sfert de echilibru, să nu mă împrăștii pe jos cât sunt eu de lat, iau o gură și constat o chestie.

Sucul ăsta m-a adus din starea de "cu un picior ieșit din groapă" la cea de "netransportabil", adică m-a făcut să mă simt mult, mult mai bine, și parcă nu îmi venea să cred. După ce am băut tot sucul care mai era în sticlă, vreo o jumătate de litru, reușeam să merg până la baie fără să mă țin de pereți. Desigur, încă eram în starea de netransportabil, fiindu-mi în continuare foarte rău, Așa că m-am pus în pat să mai dorm puțin. Evident, nu prea m-a ieșit.
Cred că era în jur de ora nouă când cartierul s-a trezit la viață, curmându-mi somnul. Unii, peste drum, cântau la flex și bormașină un concert din muzică de thriller, lucru care mă înfuria teribil.

La un moment dat în fața blocului are loc un accident, doar că nu m-am putut ridica din pat, să văd și despre ce este vorba. Îmi era prea lene. Mă așteptam să iasă scandal, omor, chestii. Numic. Pe la 12,30 când am ieșit să-mi fac niște cumpărături, ultima mașină (o chichineață extrem de mică, de culoare neagră) tocmai era urcată pe rampă.

Trebuia să ajung până la gară. Vreau să spun că mi-a făcut o plăcere deosebită să merg cu troleibuzul în halul în care eram. Mi se zguduiau neuronii în cap ca la cutremur, dar asta este, să-mi fie învățătură de minte să mai fac excese "literare". Cred că de aceea m-a și luat lectura în halul acesta, pentru că de obicei nu prea "citesc". Oricum, după estimeările mele un astfel de episod s-ar putea repeta cam în februarie 2011 (da, știu în ce dată suntem).

Ochii îmi lăcrimau, mâncare nu se îmbia să mă ademenească și parcă totul era pe dos. Evident, mi-a fost destul de rău, dar cu suc din ăsta mi-a mai trecut. Bine, eram lucid, eram cât de cât normal, cu o excepție, eram irascibil. Și doar știam că nu este bine să bei, dar no, ceva trebuia să fac  și eu.
Cineva spunea că sunt răutăcios prin cele ce le-am scris despre Janis. Nu cred, nu pot fi de acord cu asta. Eram răutăcios dacă spuneam că un Ursus costă 4,41 lei și că nu primești rest. Nu sunt absurd, nu mă aștept să-l și primesc, doar că la două beri plătești 10 lei, din care nedeclarați, sau negri, sunt 1,2. Adică 12%.  Ceea ce este cam nesimțit de mult.

Sau aș fi fost răutăcios dacă aș fi spus că îți rupi picioarele mergând pe acolo, fiindcă podeaua are undeva un mic hop de vreo 5 centimetri, hop de care m-am împiedicat de fiecare dată. Aș fi rău dacă le-aș sugera să folosească șapă autonivelantă. La 12% profit nedeclarat cred că și-ar permite.

Deci, dacă vreau să fiu nesimțit am și cu ce. Totuși, mi se pare o chestie de bun simț să oferi ceva, dacă tot ceri bani la intrare. Mi se pare o chestie de bun simț să pui peețul băuturilor astfel încât acestea să aibă un preț rotund. 4,41 nu este un preț rotund. Picoare rupte, budă jegoasă sau țeapă la bani nu sunt servicii acceptabile și nu consideră că este normal să plătești pentru ele. Iarăși mi sa-a spus că deh, e Cluj și că intrarea într-un club este 50 de lei. Mă gândesc că de banii ăia măcar nu îmi rup picioarele, sau că nu trebuie să merg printr-o baltă de pișat în baie că nu s-a gândit nimeni să amplaseze niște guri de scurgere.

Toată lumea îmi spune că Janis Stuf că are aerul din Vamă. Ete fleoșc. Cât au băut cei care-mi spun asta? Pentru că ideea inițială de Vamă nu coincidea cu cea de club, ci cu cea de comunitate trans-comunitară (adică o comunitate a cărei indivizi provind din orașe, comunități diferite) uniți prin trăiri asemănătaore, prin muzică, prin stilul de viață. Ideea de Vamă n-are legătură cu costume, cravte, rochii de seară elegante, fițe și alte porcării. Ideea de Vamă presupune să trăiești viața într-un stil lejer. Or asta nu zse poate spune despre înțepații și fufele care defilau pe acolo. Mi-e și rușine că Vama a fost "salvată" de unii care cică o iubeau. Aiurea, au comercializat-o la fel ca pe Crăciun sau Dragobete.

În fine, divaghez. Sâmbătă mă simțeam cam rău de aceea nici n-am apucat să scriu, pentru că nu aveam răbdarea necesară. Și niciun fel de coerență a ideilor. Azi mă simt bine. Și da, am vorbit serios cu 2011-le ăla. Și da, evident, nimeni nu a crezut că eu nu prea vbea, cânde eram cu biblioteca în față. Mi se fâlfâie.